Care va fi Oraşul Reciclării?
alte articole
Timp de şase luni, competiţia "Oraşul Reciclării" îşi propune să implice şi să mobilizeze primăriile pentru ca serviciile de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să înceapă să crească. Concursul se va desfăşura în perioada 1 septembrie 2012 - 28 februarie 2013, anunţă romanialibera.ro
Titlul de "Oraşul Reciclării" se va disputa între oraşele Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focşani, Iaşi, Mediaş, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău. În capitală, s-au înscris în concurs primăriile sectoarelor 1 şi 6.
În final, localitatea care va colecta selectiv cea mai mare cantitate de deşeuri de ambalaje şi care va avea un sistem de colectare selectivă de calitate (pubele de colectare accesibile populaţiei, cu un aspect curat şi îngrijit şi deşeuri de ambalaje depuse separat corect) va primi titlul de ,,Oraşul Reciclării" şi marele premiu: o zonă de picnic complet amenajată conform Legii Picnicului în vigoare, care va fi implementată în primul trimestru al anului viitor.