Care sunt priorităţile viitorului guvern italian

La ce ar fi rezonabil ca italienii să se aştepte de la un nou guvern? Majoritatea ar răspunde că executivul trebuie să înfrunte urgenţa economico-socială, începând cu situaţia dramatică a locurilor de muncă. Şi totuşi, în acest moment există alte două priorităţi, nu strict economice, dar vitale pentru viitorul Italiei, se arată într-un editorial publicat vineri de cotidianul La Stampa.

Prima este aceea că dacă noul guvern vrea să pornească cu dreptul trebuie să abolească finanţarea publică a partidelor politice şi să elimine donaţiile private. Există două argumente foarte puternice în favoarea acestei cereri. În primul rând, eliminarea finanţării publice a fost deja decisă în urmă cu 20 de ani printr-un referendum popular, prin urmare se pune doar problema respectării rezultatului acestuia.

În al doilea rând, partidele au demonstrat din plin că nu ştiu cum să folosească în mod corect marea de bani pe care, eludând rezultatul referendumului, au continuat să şi-o autoatribuie timp de două decenii. Spus altfel: poţi avea opiniile cele mai diferite cu privire la corectitudinea finanţării publice considerată în abstract, dar ajunşi în acest punct - după un referendum care a respins finanţarea şi 20 de ani de folosire abuzivă a fondurilor publice - nu mai există altă opţiune.

Există, de asemenea, o a doua problemă care ar merita să fie abordată imediat, în paralel cu problemele economico-sociale: schimbarea regulilor de joc, începând cu legea electorală. Această temă nu este doar importantă în sine (deoarece regulile actuale nu funcţionează), ci este şi absolut urgentă. Şi aceasta dintr-un motiv simplu: este cel mai bun moment pentru a o face.

De ce?, se întreabă editorialul. Pentru că doar acum şi doar pentru o perioadă scurtă de timp, forţele politice se află relativ aproape de acea condiţie ideală pe care, cu aproape o jumătate de secol în urmă, a descris-o profesorul de filosofie politică John Rawls în lucrarea sa 'Teoria dreptăţii', prin expresia 'vălul ignoranţei'. În ce sens ignoranţa te poate ajuta să iei decizii corecte? În sensul că, pentru a alege o regulă în mod dezinteresat, deci corect, este bine să nu ştii anticipat dacă, pentru poziţia pe care ai putea să o ai mâine, acea regulă te va avantaja sau îţi va dăuna. A ignora convenienţele viitoare ajută la stabilirea regulilor de joc în modul cel mai echitabil şi echilibrat posibil, deoarece fiecare va tinde să se protejeze de riscul unui sistem de reguli care, a posteriori, s-ar putea dovedi dăunătoare sau catastrofale.

Aceasta este situaţia de astăzi a partidelor. Partidele pot crede că ştiu care reguli le-ar avantaja şi care nu şi tocmai din acest motiv să nu reuşească să ajungă la un acord între ele (exact cum s-a întâmplat în timpul guvernării Monti). Dar dacă nu reuşesc să lase la o parte calculele egoiste nici astăzi, nu vor reuşi niciodată. Aceasta deoarece astăzi posibilitatea de a face calcule şi previziuni se află la un minim istoric, probabil chiar mai jos decât a coborât în 1992-1994, în timpul convulsiilor Primei Republici.

Astăzi, pe lângă faptul că nu se ştie când se va vota, nu se ştie nici ce forţe politice vor coborî în arenă la următoarele alegeri. Şi nu este vorba de forţele minore care, ca într-un caleidoscop se schimbă de la un scrutin la altul, ci de forţele majore, considerate puncte stabile în peisajul politic.

Va mai exista, oare, Partidul Democrat (PD, centru-stânga) la alegerile viitoare? Sau vor exista două PD, unul condus de Matteo Renzi, primarul Florenţei, iar celălalt de Fabrizio Barca, fostul ministru pentru coeziune teritorială în guvernul Monti? Sau vor fi trei, unul format din vechea nomenclatură, celălalt divizat între 'noii de stânga' şi 'noii de dreapta'.

Va mai fi Silvio Berlusconi la conducerea Poporului Libertăţii (PdL, centru-dreapta)? Ce vor face Mario Monti şi Pier Ferdinando Casini, (liderul Uniunii Democrat-Creştinilor şi de Centru, UDC)? Vor decide să creeze un al doilea grup moderat, la concurenţă cu Berlusconi, sau vor persevera în a fi acul balanţei.

Ce se va întâmpla cu Mişcarea Cinci Stele (M5S) a lui Beppe Grillo, acum că natura ei de 'stânga' pare evidentă? Previziunile rezonabile oscilează între 5 şi 55% din voturi. Dacă Grillo va reuşi să dovedească că PD e mort şi adevăraţii democraţi sunt ei, mişcarea sa ar putea miza pe 30-35% din voturi, cu alte cuvinte cota care din 1948 revine stângii în Italia. Este însă greu de crezut, deoarece până şi autolezarea PD are o limită.

Dacă guvernul Letta va eşua, iar partidele majore vor juca din nou spectacolul umilitor din aceşti ani, Grillo ar putea miza chiar pe 51%, desigur după ce se va fi transformat într-un partid de guvernământ, cu un program şi o echipă credibile. Dacă dimpotrivă, guvernul Letta va avea succes, iar PD va găsi modalitatea de a rămâne pe scenă (posibil cu două partide), mişcarea lui Grillo ar putea avea o soartă nu cu mult mai bună decât cea avută de ''Il Fronte dell'Uomo Qualunque (UQ, fondat la Roma, în 1944, de comediograful şi jurnalistul Guglielmo Giannini, n.red), un meteorit apărut brusc pe cerul politicii italiene şi apoi dispărut pentru totdeauna.