Caravana GAUDEAMUS din nou la Cluj
Sarbatoarea Cartii si a Lecturii isi deschide portile saptamana aceasta la Cluj! In perioada 13-17 aprilie va avea loc cea de a XII-a editie a Targului de Carte GAUDEAMUS — Cluj-Napoca.
Fiind cel mai vechi si reusit targ al Caravanei GAUDEAMUS, primit cu entuziasm de publicul clujean inca de la primele editii, GAUDEAMUS Cluj s-a impus in agenda culturala a Transilvaniei drept cel mai important eveniment cultural-expozitional al fiecarui an.
Asa cum si-a obisnuit publicul in ultimii ani, Targul de Carte GAUDEAMUS Cluj-Napoca, organizat de Radio Romania, prin echipa GAUDEAMUS, in parteneriat cu Radio Cluj, isi va astepta vizitatorii in Piata Unirii cu o bogata oferta de carte si un program de evenimente dinamic si plin de surprize!
Edituri de prestigiu, distribuitori de carte, institutii culturale si de invatamant se vor intrece in a prezenta publicului vizitator cele mai noi aparitii editoriale, carti pentru toate varstele si gusturile, alaturi de semnificative reduceri de preturi. Viitorii studenti sunt asteptati la GAUDEAMUS Cluj pentru a consulta oferta educationala a unor institutii de invatamant superior cu traditie universitara din Romania.
Presedinte de onoare al acestei editii a Targului va fi Ruxandra Cesereanu, prozatoare, poeta si eseista, autoare a unor studii de referinta despre universul concentrationar si perioada comunista din Romania.
Alaturi de Ruxandra Cesereanu - maestru de ceremonii al acestei editii, scriitori de prima marime, prozatori, eseisti si critici literari vor lua parte la prezentari si lansari de carte, dezbateri si intalniri cu cititorii.
Noutatile si programul Targului de Carte GAUDEAMUS Cluj 2011 vor fi prezentate in cadrul conferintei de presa, programata pentru data de marti, 12 aprilie, ora 12.00, la sediul Radio Cluj.
Deschiderea oficiala va avea loc miercuri, 13 aprilie, ora 12.00.
Programul de vizitare a Targului va avea urmatorul calendar:
- miercuri, 13 aprilie - sambata, 16 aprilie: 10.00 - 19.00
- duminica, 17 aprilie: 10.00 - 14.00
Intrarea este libera pentru toate categoriile de vizitatori.