Caravana cu poveşti şi jocuri aşteaptă copiii în parcurile Capitalei
Din iulie şi până în septembrie cei mici sunt aşteptaţi în 7 parcuri bucureştene, pentru a auzi şi a spune poveşti, pentru a vedea piese de teatru sau a participa la jocuri creative.
În fiecare duminică, până pe 18 septembrie, cei mici sunt aşteptaţi la ateliere de lectură (între orele 10 şi 11 ), la ateliere de joc şi joacă (între orele 11 – 12 şi 19 -20) şi la spectacolele teatrului de păpuşi (între orele 18 -19).
Astăzi activităţile se desfăşoară în Parcul Kiseleff, lângă foişor, iar în perioada 17 – 24 iulie, în Parcul Circului.
Următoarele activităţi ale proiectului se vor desfăşura conform următorului calendar:
17 şi 24 iulie – Parcul Circului (lângă locurile de joacă amenajate pentru copii)
31 iulie – Parcul Al. I. Cuza (IOR) (în capătul aleii care pleacă de la statuie la foişor)
7 august – Parcul Al. I. Cuza (IOR) (lângă locul de joacă „la derdeluş”)
14 august – Parcul Tineretului (pe aleea principală, intrarea dinspre Liceul „Gh. Şincăi”)
21 august – Parcul Tineretului (lângă locul de joacă „Lumea copiilor”)
28 august – Parcul Izvor (lângă locul de joacă)
4 septembrie – Parcul Unirii (aleea principală)
11 septembrie – Parcul Drumul Taberei (lângă locul de joacă dinspre Str. Braşov)
18 septembrie – Parcul Drumul Taberei (lângă locul de joacă, intrarea dinspre Tricodava).
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat în parteneriat cu Remorca de Cercetare şi Activare (RCA) şi Asociaţia Young Iniţiative (AYI).
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.