Camera Deputaţilor: Victimele violenţei în familie ar putea obţine ordine de restricţie şi de protecţie
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, pe articole, un proiect care modifică legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie prin introducerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în acest domeniu.
Principala modificare adusă de proiectul iniţiat de mai mulţi deputaţi şi senatori PDL este includerea unor mijloace specifice de drept civil cum ar fi ordinul de protecţie şi ordinul de restricţie ca mijloc de eficientizare a activităţii autorităţilor pentru susţinerea şi consilierea victimelor violenţei în familie.
Potrivit proiectului de lege, violenţa în familie reprezintă "orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru din aceeaşi familie care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate".
Autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenţei în familie, iar victima are dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti pentru a obţine ordine de protecţie, cele ce pot să dispună măsuri ca interzicerea agresorului să rămână sau să revină la locuinţa comună sau ordine de restricţie care impun evacuarea domiciliului comun cu victima şi păstrarea de către agresor a distanţei minime de 200 de metri faţă de persoana vătămată.
Proiectul de lege prevede de asemenea sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi urmează să intre la vot final în Camera Deputaţilor care este decizională.