Camera Deputaţilor: OUG privind referendumul, aprobată
alte articole
Deputaţii au aprobat proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă nr.41/2012 privind organizarea referendumului, în forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare, de la ora 7 la 23.
"Pentru" modificarea OUG au votat 157 de deputaţi, şase s-au abţinut şi nu a fost înregistrat niciun vot "împotrivă". Deputaţii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest pentru divergenţele la modificarea Ordonanţei şi nu au participat la vot.
Reprezentanţii PDL Mircea Toader şi Daniel Buda au susţinut că respingerea în totalitate a Ordonanţei de urgenţă este singura modalitate de a răspunde cerinţelor Curţii Constituţionale şi a raportului de ţară pe justiţie. "Era mai simplu retragerea Ordonanţei, aţi păstrat de ruşine sau de frică prevederea ca validarea referendumului să fie cu jumătate plus unu din cetăţenii înscrişi pe liste", a spus Toader.
Democrat-liberalii nu au fost de acord nici cu prelungirea intervalului de votare, între orele 7 şi 23. "Atunci când se întunecă, nu mai vine nimeni la vot. Veţi vedea că participarea la vot după ora 20,00 – 21,00 este nesemnificativă", a spus Toader.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, care a fost deja adoptat de Senat.