Bulgaria va organiza un referendum pe tema gazelor de şist şi a centralei nucleare de la Belene
Premierul de la Sofia, Boyko Borisov, va cere preşedintelui organizarea unui referendum pentru a stabili viitorul gazelor de şist din Bulgaria, precum şi dacă populaţia îşi doreşte continuarea proiectului centralei nucleare de la Belene, transmite agenţia de ştiri Novinite.
"Îi voi cere preşedintelui să iniţieze un referendum referitor la Belene şi la gazele de şist", a spus Borslov la televiziunea publică.
El a făcut aceste declaraţii în timp ce explica faptul că l-a demis joi pe ministrul Economiei, Energiei şi Turismului, Traicho Traikov, pe motiv că nu a făcut nimic pentru sectorul energetic.
Premierul bulgar a catalogat ca fiind "nonsensuri" informaţile publicate de presa bulgară, potrivit cărora Traikov s-ar fi opus proiectului nuclear de la Belene şi l-ar fi trimis pe ministrul Finanţelor, Simeon Djankov, la Moscova "să le spună ruşilor că Bulgaria renunţă la acest proiect".
"Am plătit deja două treimi din cosurile centralei, vom plăti tot şi vom utiliza Belene ca al şaptelea reactor de la Kozloduy. Nu poţi renunţa aşa uşor la un astfel de proiect", a mai spus Borisov.
Totodată, el a spus că refendumul se va referi şi la gazele de şist, interzise de Guvern la mijlocul lunii ianuarie. Cu toate acestea, mai multe organizaţii de mediu au continuat să protesteze, cerând concretizarea măsurii într-o lege.