Bucureşti, Piaţa Constituţiei: Concert aniversar al trupei Iris
Organizatorii au anunţat că accesul la concertul aniversar Iris - care are loc vineri, de la la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti - va fi permis în zona evenimentului începând cu ora 18.00.
alte articole

(photos.com)
Organizatorii au anunţat că accesul la concertul aniversar Iris - care are loc vineri, de la la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti - va fi permis în zona evenimentului începând cu ora 18.00.
Astfel, publicul va putea ajunge în zona de concert din Bulevardul Libertăţii - pe partea dinspre Calea 13 Septembrie (10 porţi), dar şi cea dinspre Bulevardul Naţiunilor Unite (15 porţi), conform unui comunicat al Jandarmeriei Bucureşti.
Trupa-fanion a muzicii rock din România va susţine vineri un concert aniversar cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră. Totodată, show-ul marchează şi lansarea celui mai nou album al formaţiei Iris, care va include şapte piese noi şi şapte piese vechi reorchestrate.