Bucureşti: Buletinele expirate se pot schimba şi în ziua referendumului
Inclusiv ]n zilele de sâmbătă şi duminică, serviciile de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti pot elibera acte de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au deloc sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat, relevă Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor - Municipiul Bucureşti (DGEP-MB).
Astfel, cu ocazia referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti a fost extins sâmbătă, 28 iulie, în intervalul orar 8.00 -16.00 şi duminică, 29 iulie, între orele 8.00-22.00.
Actul de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, a stării civile, a cetăţeniei române şi a domiciliului.