Bucureşti, Biblioteca Naţională: Expoziţie dedicată Anului Caragiale
alte articole
În seria de manifestări dedicate Anului Caragiale, vor putea fi admirate, între 9 şi 31 octombrie, la Biblioteca Naţională a României, fotografii realizate piesa de teatru "O noapte furtunoasă" jucată la Washington şi la Bucureşti, alături de pagini din volumul "O scrisoare pierdută" în benzi desenate.
Astfel, evenimentul organizat de Biblioteca Naţională a României împreună cu Danaart Gallery va continua seria de manifestări culturale dedicate anului Caragiale.
Totodată, imagini din piesa de teatru "O noapte furtunoasă", jucată la Washington (regia Toma Enache, actori ai Teatrului Naţional Bucureşti) şi la Bucureşti (Teatrul Masca), alături de pagini din volumul "O scrisoare pierdută" în benzi desenate vor putea fi admirate la mezaninul bibliotecii.
Fotografiile îi aparţin jurnalistei Mădălina Corina Diaconu, iar benzile desenate sunt realizate de Mihai Grăjdeanu, aceasta fiind prima adaptare în benzi desenate a unei piese a marelui dramaturg I.L.Caragiale.
Vernisajul expoziţiei "Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti" va avea loc joi, de la ora 18.00, la sediul Bibliotecii Naţionale a României.