Brokerul Cristian Sima, dat în judecată de păgubiţi
alte articole

Brokerul Cristian Sima intră în vizorul justiţiei, întrucât păgubiţii intenţionează să depună zilele acestea primele plângeri penale. Sima este acuzat că a pierdut banii clienţilor şi apoi a fugit din ţară în urmă cu trei săptămâni.
Clienţii din Bucureşti cărora Sima le-a pierdut banii pe bursă se pregătesc să-l dea în judecată, iar acţiunea va fi depusă la judecătorie împotriva WBS România, nu împotriva WBS Holding, societate înregistrată în Insulele Virgine Britanice.
Pe de altă parte, brokerul a anunţat la Realitatea TV că se află în Islanda, la Reykjavik, şi că îi este frică să se întoarcă acasă.
După ce timp de câteva zile a trimis mai multe scrisori în care îşi explică fuga şi i-a acordat un interviu jurnalistului Radu Soviani, brokerul vedetelor a intrat într-un con de umbră, însă a avut însă grijă să-şi actualizeze CV-ul de pe pagina de internet.
Astfel, mai nou, Sima se declară proprietar al firmei Faliment SA, susţine că în prezent se află la Reykjavik şi menţionează performanţa de a fi pierdut patru milioane de euro la bursă.
Şeful SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat duminică, la o emisiune de la Pro TV că nu ştie unde se află Sima.
"În mod sincer, nu ştiu unde se află domnul Sima şi nici nu e o preocupare a noastră. Nouă ni se face o cerere doar dacă e vorba de o persoană care pune în pericol securitatea naţională", spune Meleşcanu.