BPC al PNL a stabilit atribuţiile vicepreşedinţilor

Epoch Times România
10.03.2010

Biroul Politic Central al PNL a stabilit, în şedinţa de marţi, prima de după Congresul formaţiunii, atribuţiile pe care le va avea fiecare vicepreşedinte al partidului.

Potrivit preşedintelui PNL, Crin Antonescu, Varujan Vosganian va coordona comisiile de specialitate ale partidului.

"Aceste comisii sunt laboratoare de politici publice în serviciul parlamentarilor noştri actuali, al celor din administraţia publică locală, guvernului din umbră, dar nu constituie guvernul din umbră. Faptul că oameni care conduc comisii de specialitate vor face parte din guvernul din umbră, evident, nu este exclus, ba chiar este probabil, dar nu se suprapun cele două noţiuni", a explicat Crin Antonescu.

La rândul său, Norica Nicolai va coordona domeniul afaceri europene, precum şi relaţia cu diaspora, care, în opinia liderului liberal, "devine o zonă pe care trebuie elaborate nu numai puncte de vedere, ci chiar politici".

Relaţia cu societatea civilă va fi coordonată de Mircea Diaconu şi, după cum afirmă Crin Antonescu, nu va consta doar în întâlniri periodice ale vicepreşedintelui cu diverse organizaţii neguvernamentale, ci "va fi vorba despre conducerea unei adevărate ofensive în intensificarea raporturilor dintre partid şi societatea civilă".

Problemele economice vor fi gestionate de vicepreşedintele Daniel Chiţoiu, iar cele legate de relaţia cu mediul de afaceri, patronatele, sindicatele şi asociaţiile profesionale de Dan Radu Ruşanu.

De coordonarea şi corelarea activităţii partidului cu parlamentarii săi se va ocupa vicepreşedintele Victor Paul Dobre. Pe de altă parte, relaţia PNL cu celelalte partide şi instituţii politice va intra în atribuţiile lui Relu Fenechiu.

Singurul vicepreşedinte cu atribuţii în două sectoare distincte este Mihai Voicu. El va coordona, pe de o parte, departamentul electoral, iar pe de alta, activitatea de comunicare.

Celorlalţi vicepreşedinţi ai partidului li s-au trasat atribuţii legate de coordonarea regională: Romeo Stavarache - regiunea nord-est, Rareş Mănescu - regiunea sud-est, Răducu Filipescu - regiunea sud, Lucian Iliescu - vestul Munteniei şi Oltenia, Cornel Popa - regiunea nord-vest, Aristotel Căncescu - regiunea centru şi Vlad Moisescu - regiunea Bucureşti - Ilfov.

Preşedintele PNL a explicat că nu există nicio deosebire între vicepreşedinţi şi restul membrilor Biroului Politic Central, vicepreşedinţii fiind doar "cei care îşi asumă în mod explicit coordonarea unor direcţii de natură organizatorică".

El a explicat că Biroul Politic Central nu este un guvern din umbră, ci doar un fel de executiv al partidului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor