Bolojan: PNL nu va colabora cu PSD dacă acesta generează o criză politică

Partidul Naţional Liberal (PNL) nu va colabora cu Partidul Social Democrat (PSD), dacă acesta va genera o criză politică, a declarat premierul Ilie Bolojan duminică seara.
"Eu am încredere în colegii mei şi Partidul Naţional Liberal are o rezoluţie care prevede cât se poate de clar că, dacă PSD generează o criză politică, PNL nu va colabora cu PSD după aceea. Asta înseamnă că este o decizie în momentul de faţă şi zilele următoare, luni seara şi marţi dimineaţa, când avem şedinţa, la ora 10:00, a Biroului Politic Naţional Extins, în funcţie de ceea ce se va întâmpla, mâine vom lua nişte decizii", a declarat Bolojan, preluat de Agerpres, la postul B1 TV.
Întrebat dacă el crede că preşedintele Nicuşor Dan nu îl place în funcţia de premier, Ilie Bolojan a răspuns că în acest caz nu e vorba de plăcut, e vorba de a fi responsabil, de a colabora, iar în această privinţă a avut o colaborare bună cu şeful statului în această perioadă.
"În condiţiile pe care le avem, din punct de vedere politic, gândiţi-vă că e o situaţie politică parlamentară destul de complicată, cu un parlament fragmentat, aşa cum îl ştim, cu partide în care niciun partid n-a trecut mai mult de 25% de voturi la alegerile trecute. Deci e nevoie de coaliţii şi e nevoie să ai cel puţin trei partide într-o coaliţie, dacă nu patru, ca să ai cât de cât un pachet de voturi care să se apropie de o majoritate parlamentară. Deci e greu de presupus că poate să fie, să spunem, acum un partid care să aibă un premier care să depindă exclusiv de acel partid sau, nu ştiu, de o propunere pe care o face preşedintele. E nevoie de discuţii şi de dialog", a precizat Bolojan.
Liderul PNL a declarat că nu i s-a oferit vreo funcţie pentru a renunţa la scaunul de premier şi că ar fi putut foarte bine să rămână preşedinte al Senatului, însă a decis să-şi asume răspunderea reformelor.
"N-am niciun fel de problemă să achit o notă de plată, dar fac ceea ce trebuie pentru România şi nu pentru Partidul Social Democrat, ca să ne înţelegem foarte bine. În toată această perioadă am acţionat ca un premier al ţării noastre, respectând toate partidele din coaliţie, înţelegând conflictele vechi care au fost între ele şi, dacă e să discutăm de responsabilităţi, sunt două partide care au o mare responsabilitate pentru situaţia în care a ajuns în România. Unul este PSD şi celălalt este PNL. Pentru că împreună, guvernând în ultimii ani, am adus România în situaţia de faţă, în aşa fel încât anul trecut să ajungem la deficitul pe care îl ştiţi, de 9,3%. Ori noi, aceste partide, avem responsabilitatea să reparăm ceea ce am stricat, în primul rând, sigur, alături de celelalte partide", a afirmat Bolojan.