Boldea, scos pe braţe din sala de judecată
alte articole
Deputatul Mihail Boldea a fost scos pe braţe din sala de judecată, după ce a aflat că tatăl său a decedat. În timp ce se afla în boxa acuzaţilor, unde era judecat pentru fraude imobiliare, deputatul a suferit o cădere nervoasă, a început să plângă puternic şi să strige "L-aţi omorât pe tata!".
Judecătorii urmează să stabilească legalitatea măsurii arestării preventive a deputatului. Săptămâna trecută, Boldea a fost trimis în judecată pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de el, alte 18 persoane au fost deferite justiţiei, dintre care 11 se află în arest preventiv. Oamenii legii au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Liderul grupării era deputatul Mihail Boldea.
"Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galaţi şi Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj Galaţi, identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpaţii au utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale", au afirmat procurorii DIICOT.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei celor acuzaţi.