Bogdan Hossu: Păstrarea deficitului bugetar sub 2% reprezintă un mare handicap pentru creşterea economică
Păstrarea sub pragul de 2% a deficitului bugetar de stat reprezintă un mare handicap pentru creşterea economică a României, ţara noastră având nevoie în prezent de investiţii importante, realizate prin cheltuirea rezonabilă a banilor publici, a declarat luni Bogdan Hossu, preşedintele CNS "Cartel ALFA", în cadrul dezbaterii cu titlul "România şi semestrul european", organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
"Este regretabil că actualul guvern procedează la fel ca vechiul guvern, preluând anumite subiecte şi angajamente sub formă birocratică, pur formală - tipic românească. De altfel, există şi la ora actuală credinţa că dacă se va înregistra creştere economică în Uniunea Europeană, vom fi şi noi traşi în această direcţie. Adevărul este însă că dacă noi nu vom reuşi să ne bazăm pe noi înşine şi pe propriile noastre puteri, nu vom înainta cu nimic. În plus, se pare că UE a uitat de problema legată de reglementarea pieţelor financiar-bancare, o chestiune deosebit de importantă în actualul context economic. Mişcarea sindicală, atât cea din România cât şi cea de la nivelul UE, solicită introducerea unei taxe legate de tranzacţii", a afirmat Bogdan Hossu.
Potrivit acestuia, actualul guvern trebuie să înceapă o discuţie serioasă atât cu reprezentanţii sindicatelor, cât şi cu cei ai patronatelor.
"Au trecut patru săptămâni de la ultima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit (CNT), fără să se anunţe nimic legat de o viitoare întâlnire a membrilor CNT. Guvernul are nevoie să beneficieze de sprijinul partenerilor sindicali şi patronali, pentru asigurarea unei creşteri economice fără costuri sociale care nu pot fi suportate de populaţie, În acest sens, nu trebuie să uităm că suntem una dintre puţinele ţări care nu practică şomajul tehnic, măsură prin care la ora actuală ar fi putut fi salvate 1.800 de locuri de muncă din sistemul metalurgic", a mai spus Hossu.