Bogdan Borusewicz este într-o vizită de două zile în Republica Moldova
alte articole
Bogdan Borusewicz, Mareşalul Senatului Poloniei, se află într-o vizită oficială de două zile, în Republica Moldova. Delegaţia oficială poloneză, care a fost întâmpinată la Aeroportul Internaţional Chişinău de către preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, va participa la deschiderea reuniunii Adunării Parlamentare Polonia – Moldova.
Luni, 11 martie, după deschiderea reuniunii Adunării Parlamentare Polonia – Moldova, Bogdan Borusewicz va avea întrevederi oficiale cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, preşedintele ţării, Nicolae Timofti şi prim-ministrul în exerciţiu, Vlad Filat.
Potrivit Publika.TV, Adunarea Parlamentară Polonia – Moldova a fost instituită pe 25 iulie 2011. La Adunare iau parte 10 deputaţi din Parlamentul polonez şi 10 deputaţi din Parlamentul moldovean. Şedinţele plenare au loc o dată pe an, în Polonia şi Moldova.