Boc: Situaţia cu seceta e sub control; pierderi la recolta pe 2012 dacă nu plouă încă două săptămâni

Epoch Times România
21.09.2011

Situaţia cu seceta este sub control până în acest moment, putând apărea pierderi la recolta pe 2012 dacă nu plouă până la sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie, însă prognozele oficiale indică o posibilă revenire la normalitate din punct de vedere al precipitaţiilor, a declarat, marţi seara, premierul Emil Boc, la TVR1.

"Până în acest moment, situaţia este sub control. Putem avea întârzieri dacă până la sfârşitul lunii şi începutul lunii octombrie nu se reglementează situaţia, mai ales în Bărăgan, în privinţa ploilor. Datele oficiale pe care eu le am ne arată că, începând cu 2 octombrie, s-ar putea să înceteze această situaţie de secetă accentuată pe care o avem sau secetă mai accentuată în raport cu alte perioade şi să reintrăm într-o relativă normalitate. Dacă, după acea dată, nu se revine la o situaţie firească, putem avea pierderi la recolta anului viitor pentru că acum este vorba de grâu, orz, orzoaică la însămânţări şi afectează lipsa precipitaţiilor producţia de anul viitor", a afirmat premierul, întrebat cu privire la măsurile pe care Guvernul le poate lua în această situaţie.

Primul-ministru a menţionat că Guvernul lucrează la scenarii de tip B şi C pentru agricultură în funcţie de ceea ce se va întâmpla cu precipitaţiile. "La fel şi cu Hidroelectrica pentru că scăderea debitelor are efect şi în privinţa scăderii producţiei de energie. S-ar putea aici ca acei băieţi deştepţi cu contracte să sufere şi ei o diminuare a contractelor din cauza perioadei dificile din punct de vedere climatic", a afirmat Emil Boc.

El le-a transmis totodată fermierilor că, începând cu 16 octombrie, va începe plata subvenţiei pentru terenurile agricole, fiind vorba de avansul de 50%, în jur de 42 euro pe hectar. "Banii vor intra în conturile lor, iar în decembrie va intra partea a doua. Aşa cum am făcut şi anul trecut şi s-a văzut că am avut un an agricol bun pentru că s-au dat subvenţiile la timp astfel încât oamenii să poată realiza culturile aferente", a explicat şeful Guvernului.

România a intrat în secetă la jumătate lunii august, dar nu este motiv de panică şi deja în Serbia este cod roşu de ploi fapt care va contribui puţin la creşterea nivelului Dunării, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

"Am intrat în secetă la 15-20 august, suntem în septembrie. Nu este motiv de panică. România a trecut prin perioade de secetă grele în 2000, în 2007, în toamna anului 1992, deci nu se compară cu ceea ce este acum", a spus Sandu.

Potrivit oficialului ANM, până la sfârşitul lunii septembrie sunt şanse foarte mari ca în România să plouă, fapt ce va permite cel puţin realizarea însămânţărilor de toamnă.

"Trebuie luate măsuri, dar până în 30 septembrie - 1 octombrie, rămân optimist că lucrurile se vor regla pentru că e puţin probabil ca blocajul ciclonului din Marea Mediterană din aceste zile, care nu ajunge în România, să se repete şi atunci. Dacă situaţia se deblochează şi în 30 septembrie plouă în România, aşa cum arată modelele de prognoză, chiar dacă nu se reface rezerva de umiditate, sunt şanse mari să se realizeze însămânţările la culturile de toamnă", a explicat Ion Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor