Boc: PDL invită Opoziţia la procesul de revizuire a Constituţiei; obiectivul este de a organiza referendum simultan cu localele
alte articole
Preşedintele PDL, Emil Boc, a cerut luni Opoziţiei să participe la dezbaterile privind revizuirea Constituţiei, el afirmând că obiectivul principal al democrat-liberalilor este de a organiza odată cu alegerile locale şi un referendum pentru validarea modificărilor aduse Legii fundamentale, astfel încât scrutinul din toamnă să se desfăşoare pentru un Parlament unicameral cu 300 de aleşi.
"PDL solicită tuturor partidelor parlamentare să vină pentru a pune în aplicare voinţa românilor de la referendum pentru a ajunge la 300 de parlamentari şi Parlament unicameral. (...) Obiectivul nostru este ca la alegerile locale să avem şi referendum pentru revizuirea Constituţiei, astfel încât în toamnă să putem organiza alegeri pe baza Parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari. (...) E firesc pentru că potrivit Constituţiei revizuirea este definitivă numai prin aprobarea ei prin referendum. E normal, dacă ai alegeri locale în 10 iunie să fructifici acea ocazie pentru a putea organiza şi referendum pentru a trece la Parlament unicameral şi 300 de parlamentari, prevederile care vizează limitarea deficitului datoriei publice, a confiscării averilor pentru acte şi fapte de corupţie. Lucruri pe care le avem în propunerea de revizuire a Constituţiei", a declarat liderul PDL.
Boc a mai spus că "este o ocazie foarte bună şi pentru Opoziţie pentru a reveni în Parlament".
"Ce ocazie mai bună poate fi decât aceea de a veni să pui în aplicare voinţa oamenilor care te-au trimis în funcţii publice. (...) Cred că această obligaţie rezidă deopotrivă Puterii şi Opoziţiei. Partidul Democrat Liberal, repet, susţine fără echivoc şi necondiţionat votul şi voinţa românilor de la referendum. Sper ca şi Opoziţia, care îşi revendică puterea tot de la popor, că nu poate să aibă o altă sursă a eligibilităţii decât tot votul dat de către români, să participe la procesul de revizuire a Constituţiei", a adăugat preşedintele PDL.
Boc consideră că pentru revizuirea Constituţiei este "indispensabilă" prezenţa Opoziţiei.
"Pentru că avem nevoie de două treimi din plenul fiecărei Camere pentru ca revizuirea Constituţiei să aibă loc. Din acest moment Opoziţia are invitaţia deschisă pentru a relua participarea la lucrările Parlamentului pentru un motiv extrem de legitim. (...) Invitaţia începe de mâine (marţi -n.r.) când la Comisia juridică se deschid dezbaterile pe tema revizuirii Constituţiei", a mai afirmat preşedintele PDL.