BNS propune creşterea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea contribuţiilor sociale cu 4%
alte articole
Întrucât în felul acesta România ar începe să aplice una dintre condiţiile asumate, Blocul Naţional Sindical (BNS) propune majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei şi reducerea cu patru procente a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către angajator.
Astfel, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că propune majorarea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea CAS cu patru procente pentru angajator.
"Una dintre condiţiile asumate de România este tocmai raportul dintre salariul minim şi salariul mediu. Noi continuăm să cofinanţăm locuri de muncă foarte slab plătite", a mai precizat Costin.
Totodată, el a mai spus că propunerea de majorare a salariului minim a fost dublată de propunerea privind reducerea CAS tocmai pentru ca angajatorii să resimtă cât mai puţin această creştere.