Blonda cu Lexus de la Senat, mesaj pentru cei care o critică: Nu vă opreşte nimeni să vă schimbaţi locurile de muncă dacă vreţi avere ca a mea
Cristina Tărteaţă, funcţionara cu Lexus care a sărit la Ilie Bolojan după ce acesta a anunţat restructurări, le-a transmis un mesaj sfidător pe Facebook celor care au criticat-o.
Concret, Tărteaţă, care a ocupat funcţii publice unde a fost propulsată de PSD, le transmite celor care s-au întrebat de unde a avut bani de Lexus să „îşi schimbe locul de muncă”.
Că într-o societate civilizată, nu vorbim unul peste altul, nu? Uups….speram eu civilizată…..dar din ce citesc aici….!
Să ştiţi că nu vă opreşte nimeni să vă schimbaţi locurile de muncă, ba chiar este încurajat acest ‘tip de exerciţiu’! Vă oferă şi mai multe şanse în a atinge dezideratul actual: o avere ‘impresionantă’ ca a mea…
De unde ştiu? Ei bine, exact asta am făcut eu! 10 ani în sistemul privat (bănci, companii, etc), după care, la 32 ani, HOP….m-am hotărât să merg în sistemul public! Cine vă opreşte să îmi urmaţi exemplul? Dacă tot vă place să mă ‘urmăriţi’!….
Vedeţi, tocmai de aceea nu am ABSOLUT nicio temere că aş putea pierde un loc de muncă! Pentru că îl schimb singură, în momentul în care simt că mă plafonez într-un loc! Dar ‘dumneavoastră’, comentatorii postărilor mele, nu aveţi de unde cunoaşte acest sentiment!”, a scris Tărteaţă.
Reamintim că preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a fost confruntat şi apostrofat miercuri de mai mulţi funcţionari după ce a anunţat concedierea a aproape 200 de sinecurişti din Senat şi declanşarea de concursuri de angajare. Printre cei mai vehemenţi protestatari s-a numărat Cristina Tărteaţă, consilier parlamentar, fost candidat PSD la alegerile europarlamentare din 2019.
Tărteaţă are în CV mai multe poziţii politice, toate în instituţii controlate de PSD. A fost secretar de stat în Ministerul Turismului în două mandate, consilier parlamentar la comisia de transporturi din Senat, membru în Consiliul de administraţie al Romatsa, potrivit CV-ului său oficial şi declaraţiilor de avere din ultimul deceniu. Ea şi-a început cariera în 2004 ca secretară a lui Marian Miluţ, pe atunci preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român.