Blocul de stânga din Suedia conduce la limită în alegerile parlamentare

Blocul de stânga din opoziţia suedeză a trecut la o diferenţă de doar 20.000 de voturi în faţa alianţei de dreaptă aflate la guvernare, potrivit primelor proiecţii ale alegerilor parlamentare de duminică, difuzate de televiziunea publică SVT.
Parlamentul, format din 349 de mandate, rămâne astfel împărţit aproape egal, în aşteptarea numărării finale a voturilor.
Potrivit estimărilor postului public, social-democraţii, Verzii, Partidul de Stânga şi Partidul de Centru ar urma sa obţină 175 de mandate, faţă de 174 pentru Moderaţi, Democraţii Suedezi, Creştin-Democraţi şi Liberali, relatează Yeni Safak.
Sondajul realizat la ieşirea de la urne indică faptul că blocul de stânga a obţinut 51,3% din voturile exprimate, în timp ce alianţa de dreaptă a primit 46,8%. Oficialii au avertizat însă că aceste cifre sunt preliminare.
Rezultatele partidelor
Social-democraţii rămân cea mai mare formaţiune politică individuală, în ciuda pierderii unor procente, coborând la 27,6%, faţă de 30,3% în 2022.
Moderaţii se află pe locul al doilea, cu 19,8%, depăşindu-i la limită pe Democraţii Suedezi, care au obţinut 17,2% — o uşoară scădere faţă de cele 17,7% obţinute în urmă cu patru ani.
Partidul de Stânga pare să fi înregistrat o creştere semnificativă, ajungând la 8,2%, faţă de 6,8% la alegerile precedente.
Atât Partidul de Centru, cât şi Creştin-Democraţii şi-au îmbunătăţit rezultatele, ajungând la 7,2%, respectiv 6,2%, în timp ce Liberalii au depăşit pragul electoral de 4%, obţinând 5,4%.
Voturile sosite mai târziu pot fi decisive
Autorităţile electorale au subliniat că diferenţa foarte mică dintre cele două blocuri s-ar putea inversa cu uşurinţă pe măsură ce numărătoarea continua.
Potrivit SVT, voturile anticipate sosite cu întârziere şi buletinele de vot trimise din străinătate urmează să fie numărate miercuri sau joi.