"Blitzkrieg-ul american vs. strategia de uzură a Iranului!" [Analiza lui Moraru]

În primele 48 de ore, războiul din Iran are deja efecte la nivel regional. SUA se bazează pe forţă şi pe tehnologie modernă, Iranul se bazează pe jocul psihologic şi pe uzură, a atras atenţia analistul Mihai Răzvan Moraru, care a publicat un nou text pe Substack intitulat "Primele 48 de ore: Blitzkrieg-ul american vs. strategia de uzură a Iranului!"

Redăm mai jos analiza lui Moraru

În ultimele 24 de ore, Iranul a atacat teritoriul sau bazele militare din 15 ţări:

• atacuri directe: Israel, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Iordania, Irak, Bahrain, Oman, Siria, Cipru;

• baze militare ale SUA, ale Franţei (baza navală Camp de la Paix, Emiratele Arabe Unite), ale Italiei (Baza Ali Al-Salem, Kuweit), trupe germane din Iordania şi ale UK (Akrotiri, Cipru).

După primele două zile, deja se pot defini strategiile de fiecare parte:

1. SUA şi Israel mizează pe un conflict de până la 30 de zile, chiar mai scurt, în mai multe etape:

• supremaţia aeriană, prin distrugerea apărării aeriene a Iranului. În Teheran, deja avioanele israeliene domină cerul şi acţionează tot mai intens. În seara aceasta Israel a anunţat că a obţinut-o!

• distrugerea tuturor bazelor militare iraniene, a clădirilor guvernamentale, a flotei iraniene şi a depozitelor de rachete. Donald Trump a anunţat în această seară că 9 nave iraniene au fost distruse, dar şi centrul de comandă naval. Clădirile guvernamentale din Teheran sunt în mare parte deja distruse, iar azi au fost bombardate centrele militare de intervenţie asupra populaţiei şi televiziunea de stat

• revolta iranienilor împotriva regimului iranian, dar şi implozia regimului prin trădări şi dezertări. Atât Benjamin Netanyahu, cât şi Donald Trump au făcut astfel de apeluri în apariţiile lor publice de ieri. Donald Trump chiar le-a promis clemenţă celor care vor trăda.

• mai departe însă nu există un plan pentru ce va urma, dacă regimul iranian cade, aşa cum notează mai multe publicaţii internaţionale. O ţară cu o populaţie de peste 90 de milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste 1,5 milioane km pătraţi, cu o geografie complicată, nu va putea fi administrată uşor de către SUA, ca să nu spunem că este imposibil. Mai ales că asta ar însemna trupe la sol, ceea ce nimeni nu ar vrea să facă, mai ales după experienţa americană din Irak.

2. Iranul are o strategie diferită. Scopul lor este ca acest război să dureze cât mai mult timp.

Din mai multe motive, pe care ei le văd câştigătoare nu pentru binele poporul iranian, ci pentru supravieţuirea regimului:

• fiecare victimă civilă va aduce sprijin popular pentru o rezistenţă iraniană. Atacul soldat cu multe victime la Minab, unde o şcoală de fete se afla lângă o bază a Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC), a dovedit asta. Iranul spune că sunt peste 150 de victime şi mulţi copii ucişi, iar Comandamentul Central (CENTCOM) al armatei americane a declarat că investighează rapoartele incidentului.

• Iranul îşi atacă toţi vecinii şi nu doar bazele americane din regiune. De ce? A spus ministrul de Externe iranian, Araghchi, azi, în interviurile către televiziunile americane: „Dacă vecinii noştri vor ca acest război să se oprească, atunci să ia legătura cu SUA pentru a opri atacul.”

Regimul iranian încearcă astfel să ţină sub presiune toată regiunea, în speranţa că aliaţii SUA vor cere insistent oprirea acestui război.

De aceea, în Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, dronele şi rachetele iraniene au lovit multe ţinte civile: aeroporturi (aeroportul internaţional din Dubai fiind lovit de mai multe ori), hoteluri, malluri, iar azi un vas de croazieră a fost la un pas de dezastru.

• Iranul atacă toate bazele militare din regiune, inclusiv cele unde se află soldaţi europeni. Aşa au atacat cele două baze militare din Cipru, Bahrain sau Qatar, unde se află soldaţi englezi. Azi, un avion RAF Typhoon care opera din Qatar a doborât o dronă iraniană în cadrul unei „patrule aeriene defensive”, a anunţat Ministerul Apărării din UK. Iranul a atacat şi o bază navală franceză, dar şi baze unde sunt staţionaţi soldaţi europeni. La ora la care scriu acest text, Der Spiegel scrie despre un atac asupra soldaţilor germani staţionaţi în Orient.

Atacurile iraniene asupra bazelor din regiune, fără excepţie, dar şi asupra ţintelor civile din regiune, au scopul de a pune o presiune suplimentară pe oprirea războiului. Zeci de mii de europeni sunt acum blocaţi în ţările din regiune, fără o singură posibilitate de a pleca. Cea mai afectată zonă este UAE, unde doar în Dubai sunt peste 20.000 de turişti blocaţi în aeroport, pe lângă cei care erau deja cazaţi în hoteluri.

Ţările europene sunt supuse unei presiuni foarte mari: au cetăţeni blocaţi în regiune, sub atacul dronelor şi al rachetelor iraniene, au multe companii care operează în regiune, au trupe staţionate în baze militare atacate.

În urma atacurilor din Emiratele Arabe Unite, cu peste 160 de rachete şi 540 de drone iraniene (multe au fost interceptate), 3 persoane şi-au pierdut viaţa în Dubai şi Abu Dhabi (cetăţeni din Pakistan, Nepal şi Bangladesh). Dar Iranul îi urmăreşte pe cetăţenii europeni şi americani, sperând că presiunea acestora asupra propriilor guverne va opri războiul. Euronews spune că, în ultimele 12 ore, la fiecare 10 secunde, în Dubai se aud explozii, fie interceptări, fie lovituri.

Dar Iranul se bazează şi pe presiunea publică din SUA. Astăzi, SUA a anunţat prin CENTCOM primele victime în rândul militarilor americani: trei militari americani au fost ucişi în acţiune şi cinci sunt grav răniţi, plus alţi zeci de soldaţi cu răni minore.

Conform unui sondaj Reuters/Ipsos, 43% dintre cetăţenii americani nu susţin intervenţia militară din Iran, 29% nu se pot decide şi doar 27% susţin decizia lui Donald Trump. Azi, mai mulţi lideri republicani şi MAGA au condamnat public intervenţia militară, spunând că Trump ar trebui să revină la „America First”.

Fiecare viaţă pierdută în acest război, fie că va fi vorba de soldaţi americani, de civili europeni sau americani, sau de civili iranieni, va pune presiune pe încetarea războiului.

Dar Iranul se mai bazează pe ceva:

• pe sprijinul financiar şi informaţional al Chinei. China a demonstrat deja că are capacitatea de a le oferi localizarea trupelor şi navelor americane, dar în acelaşi timp va încerca să ofere sprijin pentru un război cât mai lung.

• epuizarea stocurilor din regiune pentru apărarea antiaeriană şi o presiune suplimentară din partea ţărilor vecine.

• Turcia va fi o altă ţară importantă. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat deja intervenţia militară israelo-americană şi a declarat că va oferi sprijin umanitar populaţiei din Iran. Dar se ştie deja că Erdogan condamnă încă de anul trecut acţiunile Israelului şi că, de multe ori, legăturile cu Iranul nu au fost doar unele de sprijin umanitar. Iar Turcia este membru NATO.

• pe revigorarea sentimentelor antiamericane din regiune. Dovadă că astăzi, ambasadele/consulatele americane din Irak, Pakistan, Liban şi India au fost atacate, iar în anumite situaţii soldaţii americani au fost nevoiţi să deschidă focul. Opt persoane au murit şi peste 20 au fost rănite.

• pe miliţiile finanţate de Iran, dar şi din Irak, care pot pune o presiune suplimentară pe bazele militare americane/aliate din regiune.

• pe reactivarea celulelor teroriste din SUA sau din Europa. Deja azi, în Austin (Texas), un atac armat care s-a soldat cu 3 morţi şi 14 răniţi este etichetat ca atac terorist, conform FBI.

• creşterea preţului petrolului, astăzi iranienii atacând trei petroliere şi o platformă offshore a Emiratelor Arabe.

Moartea liderului suprem, Ali Khamenei, nu va conduce în mod automat la căderea regimului criminal iranian. Dovadă că astăzi, în Iran au fost demonstraţii masive de susţinere pentru regimul iranian, cărel este încă la putere. Regimul va încerca să supravieţuiască şi îşi va folosi toate instrumentele posibile.

SUA şi Israelul pot însă câştiga rapid, dacă reuşesc să distrugă depozitele şi platformele de lansare pentru drone şi rachete balistice. Atunci, regimul iranian nu va mai putea periclita securitatea regională, iar timpul va deveni duşmanul lor, într-o ţară izolată, cu o populaţie care îşi va dori libertate şi pace, în număr cât mai mare.

Următoarele zile sunt foarte importante pentru rezultatul acestui război.

Pentru ca acesta poate deveni un nou conflict prelungit, alimentat prin proxy de Rusia şi China.

În plus, conflictul nu este doar militar, ci şi economic. Orice destabilizare a Strâmtorii Hormuz poate afecta direct transporturile globale de petrol şi LNG către Europa şi Asia. Pieţele financiare reacţionează deja nervos, iar o escaladare prelungită poate produce şocuri majore în lanţurile de aprovizionare globale şi implicit asupra economiei globale.

În astfel de conflicte, victoria nu aparţine neapărat celui mai puternic, ci celui care poate suporta costul mai mare, pentru mai mult timp.