Blaga nu exclude să intre la guvernare cu PSD
alte articole
Deşi democrat-liberalii anunţaseră în repetate rânduri că ar fi interesaţi de o guvernare cu PNL, liderul PDL Vasile Blaga nu exclude nici posibilitatea intrării la guvernare alături de PSD. "Foarte firească" a fost apreciată o alianţă cu PNL, în timp ce o colaborare cu partidul lui Dan Diaconescu a fost exclusă din start. În privinţa alianţei cu social-democraţii, Blaga a declarat că "în politică niciodată nu poţi să spui nu", chiar dacă în urmă cu patru ani s-a opus acestei idei.
"Evident că mi se pare foarte firească o alianţă cu PNL, o alianţă care a mai fost şi care a avut rezultate bune. În niciun caz nu văd o alianţă cu Dan Diaconescu. Liberalii sunt ideologic de dreapta", a afirmat preşedintele PDL.
Blaga i-a criticat pe colegii săi de partid care şi-au făcut publice nemulţumirile pe care le-au scris pe blogurile proprii, fără a le discuta în interiorul partidului.
"Nu mi se pare firesc să postez pe bloguri sau pe reţele de socializare nemulţumirile din partid, cum fac unii dintre adversarii mei. Bun, e în regulă, ne asumăm cu toţii eşecurile electorale, dar nu poţi să vii să acuzi astăzi numai o parte din partid, când tu înainte cu două zile de începutul campaniei locale, la Bucureşti, îl aveai şef de campanie pe Piedone. Nu poţi să acuzi din nou o parte din partid când la alegeri locale candidaţii PDL au concurat sub 17 sigle şi sub 17 culori. Erau unii candidaţi ai noştri care aveau pe afişe culoarea verde ca brotacu. Nu, culoarea PDL este portocalie, semnul nostru electoral este trandafirul şi ne numim PDL, singurul partid de dreapta autentic din România. Dacă nu făceam ARD, ni se reproşa poate acum că "uite, nu ai făcut ARD-ul şi puteam câştiga 70% din voturi". (...) Susţin necesitatea unităţii dreptei şi a încetării atacurilor între membrii de partid", a precizat Blaga, unul dintre candidaţii la şefia partidului, pentru un nou mandat.