Blaga: În loc să dea 2 milioane de euro pe mitingul USL, Ponta ar fi trebuit să se vadă cu PPE

Vasile Blaga la Congresul Partidului Popular European (PPE) din Palatul Parlamentului
Vasile Blaga la Congresul Partidului Popular European (PPE) din Palatul Parlamentului (Epoch Times România)
Epoch Times România
19.10.2012

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi seara că în loc să îşi ţină mitingul pe Arena Naţională, care în opinia lui a costat două milioane de euro, ar fi fost mai bine ca „omul acesta mic”, Victor Ponta să discute cu popularii europeni prezenţi la Congresul PPE de la Bucureşti.

„Cred că a costat peste două milioane de euro (mitingul USL de pe Naţional Arena n.r.). Gândiţi-vă că ei spun că au avut 70-80 de mii de oameni, din ţară înseamnă că au venit 60 de mii. Într-un autobuz încap cam 40-45 de oameni, faceţi socoteala câte cheltuieli sunt. Dar, repet, a fost mitingul lor (al celor din USL n.r.)”, a opinat el.

„Gândiţi-vă cât de mic e omul acesta (Victor Ponta n.r.). În loc să-şi ţină mitingul astăzi (joi n.r.) după-masă sau mâine (vineri n.r.) şi să folosească acest prilej al întâlnirii popularilor europeni, au fost aproape 20 de şefi de state şi de guverne, şi să discute cu ei pentru că sigur nu ar fi refuzat”, a punctat democrat-liberalul.

Preşedintele PDL a precizat că probabil Angela Merkel nu ar fi acceptat să se întâlnească cu Victor Ponta, deoarece cancelarul Germaniei atunci când a prins un ministru că a copiat, l-a dat afară din guvern. „Am o mică îndoială că ar fi acceptat doamna Merkel să discute cu el pentru că domna Merkel când a prins un ministru că a copiat l-a dat afară din Guvern”, a susţinut Blaga.

El a întărit faptul că Victor Ponta ar fi trebuit „să facă eforturi” să se întâlnească cu popularii europeni. „Să ne referim la premierul irlandez. Cine preia preşedinţia UE în 2013? Irlanda. Nu l-ar fi interesat pe domnul Ponta să afle care sunt priorităţile irlandeze? (...) Eu cred că ar fi trebuit să facă eforturi domnul Ponta să se întâlnească cu ei (cu popularii europeni n.r.). Pentru că până la urmă, aşa cum am spus, oamenii aceştia au venit aici să recredibilize această ţară importantă în economia europeană din toate punctele de vedere, şi pe ei îi interesează România. Şi dacă pe ei îi interesează România iată că pe guvernul român nu îl interesează”, a conchis Vasile Blaga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor