Blaga: Azi am intrat în etapa a doua a loviturii de stat

PDL a cerut demisia de onoare a întregului Guvern, în contextul în care reprezentanţii USL au depus contestaţii la Curtea Constituţională referitoare la referendum, iar magistraţii au amânat luarea unei decizii până pe 12 septembrie, ceea ce adânceşte criza politică.
Vasile Blaga, conferinţă de presă cu tema, fraude la referendum (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
02.08.2012

PDL a cerut demisia de onoare a întregului Guvern, în contextul în care reprezentanţii USL au depus contestaţii la Curtea Constituţională referitoare la referendum, iar magistraţii au amânat luarea unei decizii până pe 12 septembrie, ceea ce adânceşte criza politică.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că astăzi s-a intrat "în etapa a doua a loviturii de stat organizate de USL" şi că se va prelungi criza politică încă 40 de zile. "Decizia nu e imputabilă CC, ci Guvernului USL care îşi bate joc de români, de regulile statului român, de statul de drept. Se impune demisia de onoare a întregului Guvern, dacă mai are onoare", a susţinut Vasile Blaga.

El i-a acuzat pe cei de la USL de mistificarea datelor privind numărul cetăţenilor cu drept de vot şi că, dacă se va merge pe această idee, ar trebui anulate şi alegerile locale.

Blaga a mai spus că de la bun început planul USL viza blocarea revenirii lui Băsescu la Cotroceni, indiferent de validarea sau invalidarea referendumului, iar pentru România consecinţele sunt dramatice, în contextul în care instabilitatea politică a costat până acum 6 miliarde de euro, iar cele 40 de zile care urmează vor costa mult mai mult.

"Pentru păstrarea lui Crin Antonescu pe scaunul de preşedinte interimar, USL este gata să sacrifice România", a susţinut Vasile Blaga.

Curtea Constituţională a anunţat că a amânat până pe 12 septembrie decizia privind referendumul pentru că a primit date contradictorii privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor