Blaga afirmă că Prigoană are şanse să câştige Capitala dacă tratează cu toată seriozitatea campania

Epoch Times România
27.04.2012

Preşedintele Senatului, democrat-liberalul Vasile Blaga, consideră că Silviu Prigoană are şanse să câştige bătălia cu Sorin Oprescu pentru fotoliul de primar general al Capitalei dacă va trata "cu toată seriozitatea" campania electorală.

Întrebat joi seară, într-o emisiune la B1 tv, dacă Prigoană are vreo şansă în bătălia cu Oprescu, Vasile Blaga a spus: "Dacă tratează cu toată seriozitatea campania, da, deşi este foarte greu".

"M-am confruntat (cu Oprescu - n.r.) şi am avut acelaşi dezavantaj pe care îl are şi Prigoană acum - intrarea în cursă pe ultima sută de metri, pe teren nepregătit. Eu atunci am sperat până în ultima clipă că va candida altcineva şi mă refeream, în primul rând, la primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, care în toate analizele avea cel puţin 20 - 22 de puncte peste Sorin Oprescu şi îl bătea", a povestit Vasile Blaga.

De asemenea, întrebat dacă ar mai fi candidat o dată împotriva lui Sorin Oprescu dacă i s-ar fi propus, Vasile Blaga a declarat: "Pe teren nepregătit nu, dar dacă asta ar fi fost soluţia de acum un an de zile da. Ai nevoie. Am învăţat şi eu multe în campania respectivă".

Cât priveşte viitoarele alegeri locale, liderul democrat-liberal susţine că PDL "va performa" şi asta "va pune bazele unei construcţii serioase spre toamnă".

"Vom avea rezultate bune în aceste alegeri", a declarat preşedintele Senatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor