Bio-laboratorul secret operat de chinezi în California era finanţat chiar de guvernatorul statului, Gawin Newsom
Descoperirea, luna trecută, a unui biolaborator chinez COVID în California a şocat întreaga naţiune americană, dar nu a fost o surpriză pentru guvernatorul democrat al statului, Gavin Newsom, care, potrivit California Globe, a contribuit la finanţarea acestuia.
Instalaţia secretă devenită celebră, care conţinea un stoc masiv de "agenţi infecţioşi", inclusiv coronavirusul, şi aproape o mie de şoareci de laborator morţi şi flacoane de fluide biologice neidentificate, probabil că nu a fost o surpriză nici pentru administraţia Biden.
Potrivit ZeroHedge, anul trecut, FDA a emis un avertisment de retragere pentru aproape 54.000 de teste rapide COVID fabricate de compania care deţinea laboratorul.
Oficialii din comitatul Fresno au descoperit "laboratorul fără licenţă" într-un depozit deţinut de Prestige BioTech, care are legături cu mai multe firme farmaceutice chinezeşti şi un preşedinte care locuieşte în China şi care poate fi contactat doar prin e-mail.
Legăturile companiei cu Partidul Comunist Chinez (PCC) se extind până la Barry Zhang, care figurează ca agent înregistrat al Prestige BioTech la Biroul statului Nevada. Se pare că Zhang a fost lider al Societăţii chino-americane a contabililor şi a colaborat cu reţeaua de spionaj şi propagandă a Frontului Unit din China.
Fondatorul firmei de avocatură care reprezintă Prestige BioTech, Michael M. Lin, ar fi "un sponsor obişnuit al evenimentelor Frontului Unit al PCC în Nevada".
Prestige BioTech a preluat laboratorul de la Universal Meditech, după ce compania respectivă a dat faliment după o serie de incendii. Universal Meditech, companie care are, de asemenea, legături puternice cu PCC, a primit credite fiscale de aproape 400.000 USD de la Biroul pentru afaceri şi dezvoltare economică al lui Newsom.
Înainte de a intra în faliment, Universal Meditech a primit licenţa de afaceri de la administraţia Newsom "exact cu un an înainte ca guvernatorul Gavin Newsom să emită Ordinul privind starea de urgenţă prin care a blocat întregul stat din cauza virusului COVID-19".
Universal Meditech şi-a continuat activitatea sub noul său proprietar Prestige BioTech, care nu avea licenţă de afaceri de stat şi care a fost descoperit doar când cineva a observat un furtun de grădină ataşat ilegal la clădirea laboratorului biologic.
Cei aproape 1.000 de şoareci morţi găsiţi în laboratorul Prestige BioTech, "au fost modificaţi genetic pentru a contacta şi a purta virusul Covid-19", a declarat Wang Zhaolin, un purtător de cuvânt al Prestige BioTech, pentru San Joaquin Valley Sun.
"Aceasta este o situaţie neobişnuită. Sunt în guvern de 25 de ani. Nu am văzut niciodată aşa ceva. A fost construită o cameră specială care adăpostea aproximativ 1.000 de şoareci albi de laborator", a declarat, pentru postul local de ştiri KTLA, Nicole Zieba, un oficial al oraşului Reedley, unde a fost găsit laboratorul.
Aceştia ar fi aceiaşi şoareci de laborator care "au fost modificaţi genetic pentru a contracta şi a purta virusul Covid-19", adăpostiţi într-un depozit secret deţinut de agenţi ai Frontului Unit al PCC despre care se spune că ar fi agenţi ai PCC. Aceasta este aceeaşi companie care a fabricat 54.000 de teste rapide COVID, sub marca FDA, şi care a primit sute de mii de dolari de la biroul lui Newsom cu un an înainte ca acesta să impună în California un lockdown în mandatele tiranice ale sale şi ale administraţiei Biden.
"A permite unei companii chinezeşti să efectueze cercetarea de tip 'câştig de funcţii' pe teritoriul nostru este ca şi cum am invita războiul biologic în curtea noastră", a declarat reprezentantul Mark Green, republican din Tennessee, care prezidează Comisia pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor.
Pe baza documentelor juridice, a rapoartelor de afaceri şi a documentelor judiciare, se pare că Frontul Unit al PCC a acceptat invitaţia. Între timp, cu anturajul său de conexiuni PCC finanţate de administraţia sa, Newsom se pare că strânge milioane de euro pentru a susţine o potenţială candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024, chiar dacă continuă să îl susţină public pe Biden.