BGS a reziliat contractul cu Federaţia de Fotbal după violenţele de pe Arena Naţională

BGS, firmă de pază. (Epoch Times România)
Flori Mladin
13.10.2014

BGS, firma care a asigurat paza şi securitatea la meciul de fotbal România-Ungaria de sâmbătă, s-a hotărât să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), începând cu data de 27 octombrie. Firma a invocat presiunea mediatică şi reacţia Federaţiei Române de Fotbal în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal România-Ungaria.

Această decizie de reziliere a contractul cu FRF a fost luată după declaraţia lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei, care a precizat că regretă incidentele dintre forţele de ordine şi suporteri de la meciul România-Ungaria, acuzând totodată firma care a asigurat paza la Arena Naţională de abuzuri asupra fanilor.

Răzvan Burleanu a afirmat că la revenirea echipei naţionale de fotbal din Finlanda va avea o "discuţie fermă cu conducerea companiei care a avut responsabilitatea securităţii pe Arena Naţională". "Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce priveşte Legea 4 şi prevederile ei. Aşa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege".

La rândul ei, compania BGS a transmis un comunicat de presă în care îşi prezintă poziţia oficială după incidentele petrecute la meciul România–Ungaria între agenţii BGS şi unii suporteri, potrivit Realitatea.

Compania anunţă că va analiza toate imaginile foto/video, iar agenţii BGS care au făcut exces de zel vor fi sancţionaţi.

"Declanşarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul cât şi gruparea cunoscută sub denumirea 'Honor et Patria'. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiară, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate, iar cei de la 'Honor et Patria' au aruncat la propriu 2 agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie. De asemenea, numeroşi membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde/torţe) pe care le-au folosit pe durata întregului meci, aruncându-le către agenţii de ordine, pe teren şi dintr-o zonă în alta a peluzelor. Aceste materiale sunt de mici dimensiuni, iar din informaţiile pe care le-am primit ulterior meciului am aflat că au fost introduse pe stadion ascunse în lenjeria intimă, legea nepermiţându-ne percheziţia corporală amănunţită, ci doar un control sumar. Aceste grupări au vandalizat mobilierul stadionului (scaune) folosind bucăţile rupte pe post de proiectile îndreptate de asemenea către agenţii de ordine şi jandarmi. Unele dintre proiectile au făcut victime, rănind atât membri ai forţelor de ordine, cât şi spectatori."

Totodată, firma de pază supune atenţiei câteva aspecte referitoare la incidentele care au avut loc:

Ia cineva în considerare reacţia zecilor de mii de spectatori care cer evacuarea şi stoparea huliganilor?

"- De ce întotdeauna conflictele cu toate forţele de ordine (nu doar BGS) pornesc întotdeauna din zonă peluzelor, cauzate de aceleaşi grupuri de suporteri care se autointitulează –ultras?

- Cum este posibil ca în restul stadionului să fie păstrată ordinea şi să nu existe niciun fel de incidente?

- De ce întotdeauna huliganii ajung să fie victimizaţi, chiar şi în contextul în care încalcă legea în mod flagrant şi repetat, provocând daune materiale, fizice, sportive şi morale întregii Românii?

- Ia cineva în considerare reacţia zecilor de mii de spectatori care cer evacuarea şi stoparea huliganilor?"

În concluzie, reprezentanţii BGS arată că au luat această decizie, convinşi fiind că au făcut tot posibilul să respecte legea şi să menţină în cadrul meciurilor climatul de linişte şi ordine pentru zecile de mii de suporteri, nu pentru o mână de huligani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor