Bernardo Bertolucci va prezida juriul la cea de-a 70-a ediţie a festivalului de film de la Veneţia
Cunoscutul regizor italian Bernardo Bertolucci va fi preşedintele juriului la cea de-a 70-a ediţie a festivalului internaţional de film de la Veneţia, care se va desfăşura la Lido în perioada 28 august - 7 septembrie 2013, a anunţat joi Biennala din Veneţia, într-un comunicat.
'Bernardo Bertolucci este considerat cel mai celebru regizor italian, în întreaga lume', a precizat Biennala din Veneţia în acest comunicat.
Bertolucci a declarat mereu că iubeşte festivalul de la Veneţia( Mostra del cinema), cel mai vechi festival de film din lume, fondat în 1932.
La rândul său, faimosul regizor, autor al unor filme cunoscute, cum ar fi 'Ultimo tango a Parigi' (1972) sau 'Ultimul împărat' (The Last Emperor), a declarat că a acceptat cu bucurie să prezideze juriul la Veneţia, cu ocazia celei de-a 70-a ediţii.
'Pentru mine este vorba despre a doua onoare de acest gen', a afirmat joi Bertolucci, care a precizat că a mai prezidat juriul la Veneţia în 1983, an în care premiul 'Leul de Aur' a fost câştigat de cineastul francez Jean-Luc Godard pentru filmul 'Prénom Carmen'.
'În acea epocă, eu pretindeam de la filme să mă surprindă şi să mă facă să mă simt fericit. Lucrurile nu s-au schimbat de atunci', a explicat Bertolucci.
Bernardo Bertolucci, în vârstă de 73 de ani, a obţinut în cursul lungii sale cariere numeroase distincţii, printre care nouă premii Oscar pentru pelicula 'The Last Emperor' (1987) şi premiul Palme d'Or la festivalul de la Cannes, în 2011, pentru întreaga carieră.