BERD va oferi 5 mil. de euro companiei Gebauer & Griller Kabelwerke GmbH pentru dezvoltarea afacerii în RM
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) susţine mobilizarea investiţiilor străine în Republica Moldova prin finanţarea planurilor de extindere a producătorului austriac de cablaj Gebauer & Griller Kabelwerke GmbH.
Potrivit datelor BERD, instituţia va oferi 5 mil. de euro pentru a cofinanţa uzina de producere a cablului a companiei Gebauer & Griller - proiect în valoare totală de 18 mil euro. Cu uzină amplasată în Zona economică liberă "Bălţi", în apropierea celor mai importanţi clienţi, compania va beneficia de costuri mai mici de transport şi producere şi va putea furniza producţia sa clienţilor în regim just-in-time ("tocmai la timp"). Directorul executiv şi partener al Gebauer & Griller, Friederike Jacquelin, afirmă că această susţinere consolidează decizia strategică de a-i urma pe cei mai importanţi clienţi pentru a le livra în mod rapid şi flexibil cablurile monofiliere.
"Vedem, de asemenea, un potenţial semnificativ de creştere economică în această regiune şi ne dorim să participăm la această creştere. Compania Gebauer & Griller este mândră că a făcut acest pas important ce avansează extinderea noastră pe plan internaţional", a spus Jacquelin. Finanţarea planurilor de extindere a companiei Gebauer & Griller în Moldova, astfel ca aceasta să obţină o platformă pe piaţa est-europeană, face parte din efortul BERD de a susţine reţeaua de furnizori din sectorul auto în ţările în care investeşte Banca.
Directorul BERD pentru ţările din Caucaz, Moldova şi Belarus, Bruno Balvanera, susţine că BERD este mândră de această investiţie. "În primul rând, pentru că aceasta este prima investiţie a noastră în sectorul auto din Moldova. Investiţia va ajuta să aducem în ţară know-how-ul, inovaţiile şi să dăm un impuls important industriei producătoare, care deocamdată este un sector restrâns în Moldova. Totodată, vom ajuta ţara să atragă investiţiile străine atât de necesare, generând locuri de muncă şi încurajând competiţia.
În plus, investiţia este direcţionată în afara Chişinăului şi va stimula creşterea economică în regiunile mai puţin dezvoltate", a spus Bruno Balvanera. O afacere de familie fondată în 1940, compania Gebauer & Griller Kabelwerke GmbH produce cablaj pentru industria auto, dar şi alte industrii. Aceasta operează în Austria, Cehia, India, Mexic, Slovacia şi Statele Unite ale Americii, iar acum şi în Moldova, unde recent a lansat procesul de producere şi urmează să atingă capacitatea deplină către luna septembrie a anului 2014.
BERD este cel mai mare investitor în Republica Moldova, precizează Infotag. De la începutul activităţii sale în anul 1994, Banca a semnat peste 100 de proiecte de investiţii în ţară în domeniul energiei, transporturilor, antreprenoriatului agricol, industriei şi sectoarelor bancare, în volum de peste 900 mil. euro.