Becali a depus un proiect de lege pentru executarea pedepsei cu închisoarea la domiciliu

Gigi Becali
Loredana Diacu
23.04.2025

Gigi Becali, latifundiarul din Pipera intrat în Parlament pe listele AUR, a propus un proiect de lege care ar permite anumitor categorii de persoane condamnate să execute pedeapsa cu închisoarea la domiciliu.

Conform iniţiativei legislative, această măsură s-ar aplica exclusiv infracţiunilor fără caracter violent şi doar în cazul persoanelor aflate în situaţii speciale. Printre beneficiari s-ar putea număra femeile însărcinate, persoanele care au în grijă un copil mai mic de trei ani sau cel puţin trei copii minori, precum şi cei care aveau 65 de ani împliniţi la momentul condamnării, scrie Ziare.com.

Proiectul stipulează că persoanele interesate să execute pedeapsa acasă vor trebui să prezinte documente care să ateste existenţa unor mijloace de trai. Decizia privind aprobarea va reveni instanţei de judecată. Pe durata executării pedepsei, condamnatul nu va putea părăsi domiciliul fără acordul instanţei şi va fi supus unor condiţii stricte de supraveghere.

Acestea includ: prezentarea periodică la serviciul de probaţiune, primirea vizitelor consilierului desemnat, notificarea în avans a oricărei schimbări de domiciliu şi furnizarea de informaţii despre venituri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor