Batere, Zbatere şi Dezbatere a Educaţiei Fizice şi Sportului din România - Conferinţă de presă

Batere, zbatere şi dezbatere. (Adrian Socaciu)
Loredana Diacu
19.05.2016

Asociaţia STUDENT SPORT şi Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti organizează Conferinţa “Batere, Zbatere şi Dezbatere a Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

Evenimentul are loc marţi, 24 mai 2016, începând cu ora 14.00, în Amfiteatrul "Mihail Kogălniceanu" al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti.

"Educaţia fizică şi sportul fac parte din ADN-ul fiecărui popor, iar rezultatele unui obicei de viaţă bazat pe activitate fizică se transpun direct în educaţie, sănătate şi securitate.

Până acum ne-am ascuns în spatele unor rezultate care s-au născut din investiţii private sau din efortul supraomenesc al unor oameni.

După 26 de ani în care nu s-a construit o strategie pentru educaţia fizică şi a sportului românesc în baza unei viziuni corelate cu nevoia societăţi, a sosit timpul soluţiilor concrete, al asumărilor şi al oamenilor competenţi care să dezbată şi să creeze cu sprijinul dialogului social şi a transparenţei un sistem de dezvoltare a sportului pe termen lung.

Este timpul şi momentul să ne unim!" a declarat Adrian Socaciu, Preşedinte Student Sport.

Conferinţa face parte dintr-o serie de evenimente care îşi doresc să stabilească direcţii concrete de dezvoltare pentru sportul românesc într-un mod transparent. Astfel, alături de partenerii săi, Student Sport va merge apoi în principalele centre universitare pentru a discuta despre soluţiile de care are nevoie sănătatea, educaţia fizică şi sportul românesc.

Sunt aşteptaţi să participe în cadrul evenimentului experţi care vorbesc în primul rând prin rezultatele lor, precum şi reprezentanţi ai guvernului:

Sportul şi Educaţia fizică – politică şi politici în România:

Vasile Dâncu, vicepremier al Guvernului României, Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului, Adrian Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Alin Petrache, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Torje Daniel, rector al Academiei de Poliţie, Sorin Câmpeanu, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, Adrian Socaciu, preşedinte Student Sport (moderator).

Panel 1:

Sport de masă – Ştefan Sandulache, director Direcţia pentru Sport şi Tineret a municipiului Bucureşti şi Lixandru Florin, inspector şcolar general al municipiului Bucureşti

Pledoarie pentru dreptul sportului în România – av. drd. Florentina Camelia Medei şi Justin Ştefan, secretar general al Ligii Profesioniste de Fotbal

Susţinerea mişcării sportive – Valentin Popescu, director marketing sportiv Alexandrion Group

Reconversia profesională în sport - Marin Florian, preşedinte Organizaţia de Tineret din cadrul Blocului Naţional Sindical

Moderator - Cristian Frisk

Panel 2:

Vitalitatea populaţiei şi securitate comunitară – Francisc Tobă, conf. Univ. dr Univ Spiru Haret şi preşedinte al Federaţiei Române de Snooker şi Daniel Torje, rector al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti

Medicină sportivă – Dorel Tocitu, dr. cercetător ştiinţific, gr 2, şeful laboratorului asistenţă performanţă sportivă (LAPS)

Marketing strategic în sport – Cristian Gheorghe, country Sales Manager at Sport Evolution Group şi Robert Pongracz, vicepreşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

Tehnologia în sport – Vlad Marinescu, preşedinţe RSportz

Moderator - Cristian Frisk

Co-organizatori ai evenimentului sunt: Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Tineretului din România, Liga Profesionistă de Fotbal, Direcţia pentru Sport şi Tineret a municipiului Bucureşti, Organizaţia de Tineret a Blocului Naţional Sindical, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Sport Evolution Group.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor