Băsescu: Victor Viorel Ponta şi-a dat măsura capacităţii de a minţi şi de a dezinforma

După cum bine ne-am obişnuit, replicile acide dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au ajuns deja la ordinea zilei. După ce premierul a susţinut, miercuri, în şedinţa de Guvern, că "a ajuns preşedintele să moară de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor", a urmat şi reacţia administraţiei prezidenţiale: ”Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi-a dat măsura capacităţii de a minţi şi de a dezinforma şi a incapacităţii de a respecta Constituţia României”.
Protest sindicalişti ”Cartel Alfa” în Piaţa Victoriei, 9 octombrie 2013 (Epoch Times România)
Epoch Times România
10.10.2013

După cum bine ne-am obişnuit, replicile acide dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au ajuns deja la ordinea zilei. După ce premierul a susţinut, miercuri, în şedinţa de Guvern, că "a ajuns preşedintele să moară de grija presei, după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor", a urmat şi reacţia Administraţiei Prezidenţiale: ”Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi-a dat măsura capacităţii de a minţi şi de a dezinforma, şi a incapacităţii de a respecta Constituţia României”.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a remis miercuri un comunicat de presă prin care critică atacul lansat de premierul Victor Ponta la adresa şefului statului, care precizase că "a ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor".

„Preşedintele Traian Băsescu niciodată nu a dispus şi nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertăţii presei”, se subliniază în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, Traian Băsescu îl acuză pe Victor Ponta că minte în continuare când face referire la intervenţiile preşedintelui împotriva trusturilor de presă. Deşi şeful statului s-a aflat de multe ori în dispute publice cu proprietarii trusturilor media sau cu jurnaliştii, niciodată nu a dispus şi nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertăţii presei, se arată în comunicat.

„Şi în şedinţa de Guvern de astăzi, domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi-a dat măsura capacităţii de a minţi şi de a dezinforma şi a incapacităţii de a respecta Constituţia României. În expozeul politicianist cu care ne-a obişnuit la începutul fiecărei şedinţe de Guvern, domnul prim-ministru a afirmat că «a ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor». Pentru o corectă informare a publicului, trebuie să-i reamintim domnului prim-ministru câteva lucruri.

Domnul preşedinte Traian Băsescu s-a aflat deseori şi, foarte probabil, se va mai afla în dispute publice cu proprietarii trusturilor media şi, uneori, chiar cu jurnalişti, actualmente, vezi cazurile Ghiţă şi Voiculescu, dar niciodată nu a dispus şi nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertăţii presei.

„Îl rugăm pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să dea dovadă de corectitudine atunci când face referiri care implică prevederi ale Constituţiei României şi, în acelaşi timp, îl atenţionăm să stopeze orice fel de acţiuni, inclusiv legislative, împotriva presei audiovizuale. Continuarea acestui mod de acţiune este de natură să aducă prejudicii majore, nu numai presei autohtone, dar şi credibilităţii statului de drept din România”, se precizează în documentul citat.

Amintim că Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, precizând că unele dispoziţii legale din actul normativ nu sunt conforme cu prevederile din Constituţie. Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului.

"Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, cât şi a neretroactivităţii legii", se afirmă în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor