Băsescu: România este pregătită pentru o ieşire a Greciei din zona euro
Preşedintele Traian Băsescu a asigurat, la Bruxelles, că, în eventualitea ieşirii Greciei din zona euro, România ”este pregătită şi legislativ, şi din punct de vedere al resurselor să diminueze daunele la maximum”.
”În ceea ce priveşte Grecia, toţii şefii de stat sau de guvern şi-au manifestat solidaritatea cu Grecia, nimeni nu vrea Grecia în afara zonei euro sau în afara UE, nu numai din motive de riscuri, dar şi din motive de solidaritate”, a asigurat Băsescu, după reuniunea informală de miercuri seară, de la Bruxelles.
Preşedintele a fost întrebat cum se pregăteşte România în eventualitatea ieşirii din zona euro a Greciei. ”România vrea să fie bine, dar vă asigur că dacă ar fi rău, suntem pregătiţi să diminuăm la maximum daunele, dar nu înseamnă că nu vom avea daune, deci Romînia este pregătită şi legislativ şi din punct de vedere al resurselor să diminueze daunele la maximum, dar nu înseamnă că nu vom avea daune şi cheltuieli în care ar trebui să intervină statul român”, a fost răspunsul lui Traian Băsescu.
El a completat că recomandări pe subiectul deteriorării situaţiei din Grecia pentru statele din zona euro s-au făcut la conferinţa grupului de experţi ai Eurorupului. ”Asta înseamnă că noi suntem mai deştepţi cu câteva luni. Noi, de când s-a scos legislaţia cu banca punte ştiam ce am avea de făcut în situaţie de emergency. Deci, România este pregătită, dacă la Eurogrup abia acum s-au dat recomandări. Şi nu numai asta, pentru că nu-i suficient să facă o bancă punte, trebuie să ai şi reurse ca să ţii banca deschisă. De altfel, ştiţi demult lucrul acesta, că România este pregătită pentru ce-i mai rău, dar nu-şi doreşte să se întâmple ce-i mai rău”, a conchis preşedintele.