Băsescu: România a înţeles să îşi asume istoria şi să formeze tânăra generaţie în spiritul respectului pentru trecut
România, ca stat democratic, a înţeles să îşi asume în mod responsabil istoria şi să îşi formeze tânăra generaţie în spiritul respectului pentru trecut, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, miercuri, la întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu o delegaţie alcătuită din reprezentanţi ai Patriarhiei Române, ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi ai Centrului Shapir pentru Studii Iudaice din Ierusalim.
"Cu prilejul acestei întrevederi, preşedintele României şi-a exprimat aprecierea faţă de modul în care Biserica Ortodoxă Română încurajează dialogul între religii în spiritul cunoaşterii şi al preţuirii reciproce. De asemenea, şeful statului a evocat legăturile de prietenie şi colaborare dintre România şi Statul Israel, punând în evidenţă bogăţia şi originalitatea moştenirii culturale evreieşti din ţara noastră, precum şi contribuţia acesteia la cultura şi civilizaţia românească", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis AGERPRES.
Preşedintele Băsescu şi reprezentanţii delegaţiilor invitate şi-au exprimat convingerea că, în contextul diversităţii religioase, culturale şi etnice care caracterizează lumea contemporană, este nevoie să se încurajeze cultura "convieţuirii armonioase".
"În acest context, fenomenul migraţiei ridică provocări la care nu se pot găsi soluţii constructive decât pe calea comunicării şi arătând respectul cuvenit celor care doresc să îşi exprime liber identitatea culturală, etnică şi religioasă. Nu în ultimul rând, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că România, ca stat democratic, a înţeles să îşi asume în mod responsabil istoria şi să îşi formeze tânăra generaţie în spiritul respectului pentru trecut. În acest sens, statul român şi-a asumat un rol de sprijin pentru comunitatea evreilor din România prin programe educaţionale şi încurajează progresele făcute până acum în domeniul cercetării şi comemorării Holocaustului", mai subliniază Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie alcătuită din reprezentanţi ai Patriarhiei Române, ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi ai Centrului Shapir pentru Studii Iudaice din Ierusalim, care a participat la simpozionul internaţional "Diaspora - O realitate a societăţii moderne", găzduit de Patriarhia Română.