Băsescu: Miercuri fac o conferinţă despre cum funcţionează UE,rog jurnaliştii să citească din Tratat
Traian Băsescu a anunţat că va susţine miercuri după-masă o conferinţă de presă în care va explica modul în care funcţionează UE, pentru că România riscă să se facă de râs printr-o dezbatere care să arate lipsa de cunoaştere, rugând jurnaliştii să citească din Tratat.
”Vă promit că mâine voi face o conferinţă de presă tehnică în care voi explica măcar pentru ziarişti şi pentru profesorii de la televizor cum funcţionează Uniunea Europeană, care-i deosebirea între instituţii, cum se manifestă subsidiaritatea, implicarea parlamentelor naţionale în poziţia PE. Este o maşinărie extrem de complexă, aş spune şi democratică, dar relativ greoaie”, a susţinut preşedintele.
În opinia sa, politicienii care vor să vorbească despre UE fără să fi citit tratatele şi amendamentele şi anexele, ”n-au cum să înţeleagă modul de funcţionare”.
Preşedintele i-a informat pe jurnalişti ca va face miercuri o conferinţă de presă pentru explicarea funcţionării Uniunii Europene, programată special pentru după-amiază pentru ca reprezentanţii mass-media să aibă răgaz să se pregătească studiind Tratatul de la Lisabona şi anexele.
”Marea mea rugăminte la ziariştii care vor veni mâine după-amiază: măcar câteva din anexe, puţin din Tratat şi puţin din Tratatul de funcţionare să citiţi ca să putem discuta şi eventual să vă dau explicaţii. N-aş vrea ca România să se facă de râs printr-o dezbatere care să arate lipsa de cunoaştere a parlamentarilor români despre Tratatul Uniunii, lipsa de cunoaştere a profesorilor invitaţi prin studiouri şi, de ce – nu vă supăraţi pe mine – şi lipsa de cunoaştere a ziariştilor care vorbesc despre UE”, a conchis el.