Băsescu: M-aţi văzut pe mine agitat? Presupun că preşedintele Lituaniei nu mi s-a adresat
Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să comenteze afirmaţia de miercuri a preşedintelui Lituaniei privind agitaţia politică din România, întrebându-i pe jurnalişti dacă l-au văzut ”agitat” în ultima perioadă.
”M-aţi văzut pe mine agitat în ultima perioadă, chiar şi la garaj când eram? M-aţi văzut agitat vreodată? Presupun că nu mi s-a adresat”, a spus preşedintele, întrebat de declaraţiile preşedintelui Lituaniei privind ”paralizarea” administraţiei din România din cauza agitaţiei politice.
Rugat să facă un scurt comentariu, Traian Băsescu a refuzat. ”Ştiţi ceva, dumneavoastră sunteţi comentatori, nu eu. Eu doar spun, cei care au misiunea să comenteze sunt cei din presă, analiştii, eu nu-s comentator”, a punctat preşedintele.
De altfel, Traian Băsescu a refuzat să comenteze şi dezbaterea de miercuri din Parlamentul European privind situaţia din România, precum şi modul în care a decurs coabitarea cu premierul Victor Ponta de când a revenit la Cotroceni.
Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a declarat miercuri că, din cauza agitaţiei politice, administraţia din România este paralizată, iar ţara pierde oportunităţi şi resurse financiare din partea UE.
”Aş vrea să transmit un mesaj. Desigur, Lituania este pregătită să vă sprijine oricând veţi dori să beneficiaţi de acest sprijin, dar trebuie să înţelegeţi că situaţia internă depinde de dumneavoastră, iar stabilitatea politică internă este atât de importantă încât orice forţă politică, indiferent care ar fi partidul, trebuie să se comporte în mod responsabil. Şi aş dori să spun că această instabilitate pe care o putem vedea acum, schimbarea a trei premieri în şase luni, deloc surprinzător se reflectă în capacitatea dumneavoastră de a performa în UE şi mă refer aici în special la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. Ţara dumneavoastră este ultima din toate statele membre la absorbţia fondurilor europene”, a declarat preşedintele lituanian.
Dalia Grybauskaite a subliniat semnalul negativ dat de agitaţiile de pe scena politică.
”Acesta este un semnal foarte negativ, din cauza agitaţiei politice administraţia este practic paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele. Ţara dumneavoastră îşi pierde posibilitatea de a folosi toate oportunităţile şi resursele financiare aduse de apartenenţa dumneavoastră la UE”, a spus Grybauskaite, reamintit că Lituania a sprijinit ferm în timpul negocierilor de aderare, la fel şi ea în calitate de comisar european pentru buget. ”Am alocat ţării dumneavoastră atât de mult cât am putut pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi. Dar voi nu le folosiţi (resursele) pe deplin”, a punctat preşedintele lituanian.