Băsescu, la Congresul PPE: Statele Unite ale Europei reprezintă soluţia corectă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Congresul Partidului Popular European, că soluţia la provocările cu care Europa se confrunta este constituirea Statelor Unite ale Europei, idee pe care a mai prezentat-o şi cu alte ocazii liderilor europeni.
Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
18.10.2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Congresul Partidului Popular European, că soluţia la provocările cu care Europa se confrunta este constituirea Statelor Unite ale Europei, idee pe care a mai prezentat-o şi cu alte ocazii liderilor europeni.

"Consider că tocmai adâncirea proiectului european, prin depăşirea limitelor care acum par intangibile, este de natură să permită depăşirea durabilă a crizei şi plasarea societăţilor noastre pe un curs de creştere durabilă. Pentru noi, mai multă Europa înseamnă o înţelegere comună asupra momentelor în care trebuie să ne unim voinţele pentru a genera energia politică adecvată provocărilor cu care ne confruntăm. Statele Unite ale Europei reprezintă, în opinia mea, soluţia corectă pentru europeni şi pentru Europa", a subliniat Băsescu.

El a cerut realizarea unei integrări accelerate pentru a fi garantată prosperitatea cetăţenilor.

"În realitate, criza nu pune în discuţie obiectivul integrării ca atare, ci îndeamnă la reflecţie pe următoarea întrebare: este acesta momentul unui salt înainte în realizarea proiectului european sau este preferabil în continuare avansul gradual, cu paşi mărunţi? În opinia noastră, devine tot mai clar că viitorul nostru, dacă îl dorim în prosperitate economică şi securitate socială, constă în mai multă Europa, dar şi o mai bună Europa, adică în consolidarea şi continuarea integrării Uniunii Europene în ritm accelerat (...) Convergenţa în interiorul Uniunii Europene este încă mult prea redusă, pentru că UE să poată da direcţia economiei globale. Singura soluţie pentru a garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta calitatea de conducător de politici globale a Uniunii, un "driver" al politicilor globale, este o integrare profundă şi accelerată, iar aceasta se poate realiza în opinia mea prin intermediul Statelor Unite ale Europei", a susţinut Băsescu.

Congresul Partidului Popular European se desfăşoară la Bucureşti, între 17 şi 18 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor