Băsescu încă stă în coasta Kremlinului
alte articole
Potrivit unui "acord" dintre preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi omologul său român, Traian Băsescu, naţiunea moldovenească nu există, scrie ziarul rusesc Pravda.Ru într-un articol semnat de Paul Chernyshev, citat de money.ro.
Potrivit aceleeaşi surse, Timofti nu a obiectat la afirmaţia preşedintelui român făcută cu prilejul întrevederii de la Bucureşti, din 3 mai, astfel s-ar subînţelege că preşedintele moldovean a negat existenţa naţiunii pe care o conduce.
Totodată, întrevederea de la Bucureşti a avut puţine asemănări cu discuţiile ce au loc între doi şefi de state suverane, spune Chernyshev. A existat sentimentul că Băsescu i-a vorbit nu unui omolog, ci unuia dintre prefecţii de judeţ românesc, continuă acesta. Timofti nu a părut să fie deranjat de această situaţie. Discuţiile dintre cei doi lideri au ridicat îndoieli că preşedintele R.Moldova apără suveranitatea ţării sale.
Majoritatea a fost declarată o minoritate naţională, ţine să sublinieze Chernyshev, citând şi declaraţiile lui Băsescu: "Au fost discuţii despre confuzia creată în unele relaţii internaţionale cu privire la minoritatea moldovenească şi am concluzionat că suntem două state independente şi suverane, având ca locuitori preponderent românii. Ne leagă limba, tradiţiile, bucuriile şi greutăţile".
Apoi, Băsescu a continuat cu fraternitatea dintre cele două state. El a spus că parteneriatul strategic cu Moldova va fi dezvoltat de fiecare preşedinte român, indiferent de apartenenţa politică. În plus, România va sprijini dorinţa vecinului estic de a adera la UE, scrie sursa citată.
La rândul său, Timofti i-a mulţumit omologului său român pentru sprijin şi l-a invitat pe Băsescu să facă o vizită oficială la Chişinău. În plus, preşedintele moldovean a declarat încă o dată că forţele ruse de menţinere a păcii ar trebui să fie retrase de pe teritoriul Transnistriei. Băsescu a fost de acord şi a promis să sprijine Republica Moldova în probleme legate de Transnistria.
Precizăm că săptămâna trecută, preşedintele Republicii Moldova a efectuat prima sa vizită oficială în România