Băsescu: Călin Georgescu, un şarlatan care se vede Mesia. A avut afaceri cu Mazăre, cu Nicuşor Constantinescu

Traian Basescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
30.11.2024

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a aruncat cuvinte grele, în emisiunea România Politică de la Prima News, candidatului independent Călin Georgescu, surpriza acestor alegeri pentru Palatul Cotroceni.

"Am convingerea că dacă se va face o investigaţie, se va constata că această candidatură este pregătită de multă vreme. Nu e unul care, s-au anunţat alegeri în România, s-a înscris şi el. Vom găsi analize pe diverse platforme, în diverse zone, care au dus până la urmă la selectarea categoriei de electori care pot fi influenţaţi printr-un simplu mesaj. Tik Tok spune că în România avem 8 milioane de utilizatori şi 50% din voturile din mediul rural sunt pentru el, astfel că mediul rural şi tinerii l-au votat indiscutabil, pentru că li s-a adresat prin mesaje. Omul s-a pregătit să vorbească, dar el este un produs sută la sută al sistemului administrativ românesc.", a declarat Traian Băsescu, citat de News.ro.

Potrivit fostului şef de stat, Călin Georgescu a lucrat mulţi ani în Ministerul Mediului, pe urmă mulţi ani la MAE, a fost trimis la ONU la una din comisiile de mediu (..) şi a tot încercat să îşi găsească un cuib.

"Înţeleg că a avut afaceri destul de bune cu domnul Mazăre, cu Nicuşor Constantinescu, probabil de asta s-a şi hotărât să locuiască în Austria, după ce a văzut ce au păţit cei doi. (...) Este un om desprins de realităţi. Un şarlatan. După părerea mea i se potriveşte asta, un şarlatan care se vede Mesia. Totul este construit pe Mesia Georgescu care vine şi ne salvează din toate nenorocirile. După mine, cine intră în finală cu Georgescu, câştigă", a afirmat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor