Băsescu, avertisment pentru PSD: Dacă vor refuza să intre la guvernare, acest partid se destramă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a avertizat, într-o intervenţie la Digi24, că dacă social-democraţii nu vor intra la guvernare, partidul se va destrăma în opoziţie.
"Cred că este exclusă posibilitatea unui guvern minoritar, având în vedere ce au de făcut în perioada imediat următoare. PSD-ul trebuie să fie la guvernare. În opinia mea, dacă vor refuza să intre la guvernare, acest partid se destramă. Ideea că se vor reface în opoziţie este greşită în cazul lor şi în situaţia actuală, pentru că au responsabilitatea majoră a situaţiei în care a ajuns ţara, economia, bugetul, deficitul comercial şi toate cele. Au guvernat neglijent, fără a fi responsabili pe ceea ce fac şi chiar dacă s-ar duce în opoziţie, ar fi doar un semn de laşitate şi nicidecum de maturitate. Ar fugi de momentul la care trebuie să îndrepte ce au stricat, trebuie să repună ţara în situaţia de a fi funcţională. Deci, părerea mea este că îşi vor da seama că trecea în opoziţie este un risc mai mare decât rămânerea la putere", a declarat Traian Băsescu.
Fostul şef de stat a opinat că, în acest moment, pentru preşedintele ales Nicuşor Dan formarea unui guvern este cea mai mare problemă, "mai ales că bâlbâim activităţile şi deciziile încă de anul trecut, de la celebrele alegeri comasate locale şi europarlamentare".
"Deci avem aproape un an de când stăm într-o situaţie aşa de lasă că amânăm până la alegerile următoare, amânăm până la legislative, amânăm şi prezidenţialele, ba le anulăm, ba le amânăm. Iar acum a intra iar într-un proces al amânărilor este aproape... nu vreau să par exagerat, dar este aproape o crimă împotriva României. România nu mai suportă amânări. Are nevoie de decizii de acţiune. (...) Cea mai mare problemă pe care o are acum Guvernul este incapacitatea de a lua decizii. Cred că este cel mai mare risc - prelungirea acestei incapacităţi de a lua decizii este un risc major pentru România. Riscăm să ne pierdem toată credibilitatea recuperată cât de cât prin victoria lui Nicuşor Dan. Deci avem nevoie de decizii, acţiune, decizii, acţiune", a adăugat Traian Băsescu.
Cât despre varianta instalării unui prim-ministru tehnocrat, fostul preşedinte a răspuns: "În politică se poate orice, dar bine ar fi să nu se lucreze prin proxi pentru că a însărcina un tehnocrat să formeze un Guvern e ca şi cum ai delega pe cineva să facă treaba în locul tău. Ori partidele, în moment de dificultate, au responsabilitatea să-şi asume. De altfel, noi am ajuns aici exact din laşitatea partidelor de a-şi asuma la timp măsuri care trebuiau luate pentru a preveni situaţia în care am ajuns."
Întrebat care dintre liderii politici actuali i se pare în stare să îşi asume responsabilitatea pentru situaţia în care se află România, fostul preşedinte a replicat:
"Dacă vrem un premier care nu-i conştient de ce face, am putea să optăm pentru Ciolacu, să-l mai punem o dată, că el n-a înţeles nimic din dramele pe care le generează pentru români modul cum el a guvernat. Îl mai aducem şi pe generalul Ciucă, de asemenea un inconştient în procesul de guvernare, şi cu doi inconştienţi ne ducem la fund. În ceea ce priveşte găsirea unui premier responsabil, conştient şi cu capacitatea de a înţelege în ce situaţie suntem, nu m-aş pronunţa şi o să vă spun de ce: ştiu reacţiile din PSD, din PNL... când eu am un punct de vedere ei îl resping, aşa că n-aş vrea să fac rău unui om care ar putea să fie un bun premier şi să-l nominalizez public. Vom vedea după ce îşi nominalizează ei premierul care poate rezolva problemele", a adăugat Traian Băsescu.