Barna promite că va face dezvăluiri într-un jurnal pe care îl va publica după ce iese din politică

Dan Barna (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
27.04.2021
Dan Barna (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
27.04.2021

Copreşedintele USR-PLUS Dan Barna a dezvăluit, la Digi24, că lucrează deja la memoriile sale politice şi promite că va dezvălui acolo culisele crizei politice prin care a trecut coaliţia de guvernare după demiterea intempestivă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"Cam de o lună de zile am început să ţin un jurnal şi veţi găsi cu siguranţă în jurnalul meu, după ce mă voi lăsa de politică, detalierea aproape stenogramică a dialogului (avut cu premierul Florin Cîţu - n.r.)", a declarat Barna, precizând că va publica jurnalul în momentul în care va ieşi din politică.

Liderul USR-PLUS a afirmat deunăzi că un politician ar trebui să activeze 10-12 ani, după care ar trebui să se retragă în momentul în care simte că "benzina" pentru proiect s-a terminat.

"Aproape că nu există poveşti de îmbătrânire frumoasă în politică. După ce ţi se termină benzina, rămâi în zona aceea de ridicol", spunea Barna într-o emisiune la acelaşi post TV, în urmă cu câteva săptămâni.

În aceeaşi emisiune, Barna nu a exclus ideea de a candida din nou la preşedinţie în 2024, dar mărturisea că îi este dor de "momentele de anonimat" şi se declara hotărât ca după ce va termina cu politica "să-şi recupereze viaţa".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos