Bărbaţii germani nu pot şi nu vor să oprească scăderea natalităţii în ţara lor

Departamentul de statistică al Germaniei a publicat un pronostic privind evoluţia populaţiei Germaniei pentru acest an. S-a dovedit că ţara care este locomotiva creşterii economice în Uniunea Europeană (UE) îşi pierde în ritm rapid populaţia.
(photos.com)
Epoch Times România
26.08.2013

Departamentul de statistică al Germaniei a publicat un pronostic privind evoluţia populaţiei Germaniei pentru acest an. S-a dovedit că ţara care este locomotiva creşterii economice în Uniunea Europeană (UE) îşi pierde în ritm rapid populaţia. Cauzele scăderii natalităţii constau în lipsa dorinţei bărbaţilor germani de a-şi întemeia o familie, precum şi în schimbările înregistrate de ceva vreme în structura familiei germane, notează cotidianul rus Novîe Izvestia.

Pronosticul statisticienilor germani este îngrijorător: numărul de locuitori ai Germaniei scade vertiginos. Dacă în 2003 populaţia acestei ţări se cifra la 82,43 milioane, anul acesta ea se ridică la 81,8 milioane. Potrivit prognozelor demografilor, în 2060 cetăţenii germani vor fi doar 66 de milioane, cu 19% mai puţini ca în prezent. La acea dată Germania va înceta demult să mai fie cea mai populată ţară din Europa, cum este în prezent, şi va fi depăşită de vechiul său adversar în ceea ce priveşte demografia - Marea Britanie.

Dacă în Germania federală nivelul natalităţii a scăzut în 2000-2013 cu 11%, în restul Europei se înregistrează o altă situaţie. În Franţa natalitatea a crescut cu 3,6%, în Marea Britanie - cu 4,3%, în Irlanda - cu 8,9%, iar în Spania - tocmai cu 12,8%. Potrivit Ministerului Sănătăţii al Germaniei, numărul de nou-născuţi a scăzut în această ţară până la nivelul de după război: 663.000. 'Baby-boom'-ul german s-a înregistrat în 1964, în ambele Germanii (RFG şi RDG) născându-se atunci 1.357.304 de copii. Începând cu 1972, mortalitatea depăşeşte în mod constant natalitatea din Germania.

Este greu de spus cum se explică nedorinţa femeilor şi bărbaţilor germani de a-şi 'face rost' de moştenitori. În orice caz, este puţin probabil ca motivul să-l constituie lipsa unui sprijin financiar din partea statului, deoarece guvernul de la Berlin încearcă să-i susţină în orice chip pe germanii care doresc să devină părinţi. Însă, în pofida numeroaselor înlesniri şi alocaţiilor darnice pentru copii, care anul trecut s-au ridicat la 200 de miliarde de euro, tendinţa negativă nu a putut fi deocamdată depăşită, constată cotidianul rus.

Nu ar trebui acuzată de reducerea natalităţii nici majorarea numărului de nemţoaice cu idei feministe, continuă Novîe Izvestia. Într-adevăr, în Germania actuală este demult anatemizată afirmaţia fostului cancelar Otto Bismarck, conform căreia viaţa unei femei trebuie să se reducă la trei 'K': Kinder, Kuche şi Kirche (copii, bucătărie şi biserică). Însă, după cum arată statisticile, în Germania bărbaţii sunt vinovaţi mai mult decât reprezentantele sexului frumos de scăderea natalităţii.

Un studiu desfăşurat anul trecut de Population Policy Acceptance Study, desfăşurat anul trecut, arată că 23% dintre bărbaţii germani, adică aproape fiecare al patrulea, preferă să vadă la rubrica 'număr de copii' cifra 0. Acest procent este mai mare decât cel în rândul femeilor.

Încercând să explice cauzele scăderii natalităţii, cercetătorii atenţionează adesea asupra faptului că se schimbă chiar familia modernă şi relaţiile dintre sexe. Nici căsătoria, nici copilul nu mai sunt, în Europa modernă, un indicator al succesului şi o dovadă că omul 's-a realizat' în viaţă. De altfel, menţionează cotidianul rus, nici cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, nu are copii.

'Dacă studiezi cu atenţie cifrele, poţi vedea că nivelul natalităţii scade direct proporţional cu creşterea egalităţii între sexe', a declarat pentru The New York Times directorul Institutului berlinez pentru populaţia şi dezvoltare, Reiner Klingholz.

Această opinie este confirmată şi de faptul că fiecare al treilea nou-născut din Germania apare într-o familie de imigranţi, unde imaginea tradiţională despre familie este foarte puternică. Fără imigranţi numărul de copii care s-ar naşte în Germania nu ar depăşi anual nici 400.000.

O situaţie asemănătoare se înregistrează în general şi în majoritatea altor ţări europene, chiar dacă natalitatea scade şi printre reprezentanţii unor naţionalităţi nebăştinaşe. În acest sens, este semnificativ faptul că numărul de copii care se nasc în familiile de turci germani scade de la an la an.

Totuşi, concluzia privind faptul că reducerea natalităţii constituie un tovarăş inevitabil al progresului este infirmat de vecinii nordici ai Germaniei. Astfel, în Suedia şi Norvegia, unde familia nu este câtuşi de puţin mai patriarhală, natalitatea nu scade, ci creşte, subliniază Novîe Izvestia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor