Bacău: Debutează Campionatele naţionale de box

Finalele Campionatelor naţionale de box pentru seniori debutează, luni, cu efectuarea cântarului oficial pentru sportivii înscrişi în întrecere, începând cu ora 16,30, la Sala Sporturilor din Bacău. Primele meciuri vor avea loc marţi, intrarea spectatorilor fiind liberă.
(ROBYN BECK / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.09.2010

Finalele Campionatelor naţionale de box pentru seniori debutează, luni, cu efectuarea cântarului oficial pentru sportivii înscrişi în întrecere, începând cu ora 16,30, la Sala Sporturilor din Bacău.

Primele meciuri vor avea loc marţi, intrarea spectatorilor fiind liberă.

Competiţia, ce va dura până pe 26 septembrie, reprezintă cel mai important criteriu de selecţie a boxerilor pentru lotul naţional, în vederea participării la Campionatele Mondiale şi Europene de anul viitor.

"Vor fi aici cei mai buni boxeri ai României, aşa încât meciurile se anunţă echilibrate, vor fi pe placul publicului", a declarat pentru AGERPRES cunoscutul antrenor de box Relu Auraş, directorul SCM Bacău, club care alături de formaţia Dinamo Bucureşti anunţă cei mai mulţi competitori favoriţi la titlul de campion naţional.

Bacăul a mai găzduit Campionatele Naţionale de box în 1996, an când Francisc Vastag a boxat pentru ultima dată. La acea dată, titlul de campion la super-grea a fost cucerit de băcăuanul Ciprian Ciocan, aflat acum în comitetul de organizare al campionatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor