Azilele groazei. Bănescu: "A te lepăda de orice răspundere, după care adaugi un grăbit 'Doamne ajută', e proba supremă de abjecţie"

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacţionat dur după ce în spaţiu public au ieşit informaţii despre tratamentul total lipsit de omenie de carea au avut parte bătrânii din azilele groazei din Voluntari.
"Monstruoasă banalizare a răului, dezumanizare şi conştiinţă împăcată. Cruzimea este probabil faţa cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măşti. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit şi hâd al cruzimii.
Când ea se manifestă în mod obscen faţă de bătrâni sau copii, maltrataţi ca şi cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd. Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă", scrie pe Facebook Bănescu.
Şi, în contextul în care, după izbucnirea scandalului, ministru Familiei, Gabriela Firea, a încercat pe toate căile posibile să se disocieze de cele întâmplate şi să acuze o campanie politică orchestrată contra ei, Bănescu transmite că a susţine că nu ştii ce se petrece într-un astfel de centru şi a te lepăda de răspundere e "proba supremă de abjecţie şi cinism".
"Să spui că nu ştii ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferinţe inimaginabile, deşi eşti căţărat suficient de sus încât să poţi vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit 'Doamne ajută', e proba supremă de abjecţie şi cinism.
Creştinismul afişat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii şi confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.
Realul creştinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreţ, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră nobleţe, care la rândul ei e milostivire, smerenie şi bunătate care (ne) salvează", adaugă Bănescu.