Avocatul Ioan Cazacu crede că Adrian Năstase va lupta pentru viaţa lui
Unul dintre avocaţii fostului prim-ministru Adrian Năstase, Ion Cazacu, care s-a aflat miercuri noaptea la Spitalul Floreasca, a afirmat că el crede că Adrian Năstase va lupta pentru viaţa lui.
"L-am văzut. (...) Nu fac niciun fel de presupuneri, probabil că veţi avea un comunicat din partea spitalului. Am schimbat două cuvinte, două gesturi cu dânsul, este ok, este conştient, o să vedem care este comunicatul oficial din partea spitalului. Nu a fost decât o strângere de mână. Eu cred că va lupta pentru viaţa lui. Mai mult de atât chiar nu puteam să aflu, pentru că este un moment dificil şi medicii m-au rugat să îl las", a afirmat Cazacu.
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost transportat, miercuri seară, cu o ambulanţă, la Spitalul Floreasca din Capitală după tentativa de suicid.