Avocatul chinez orb Chen Guangcheng a scăpat din custodie

Un proeminent avocat chinez pentru drepturile omului, care s-a aflat sub o formă extrajudiciară de arest la domiciliu din 2010, a fugit de răpitorii săi şi se află acum în Beijing. Ulterior el a încărcat pe Internet un mesaj către Wen Jiabao, premierul chinez, în care l-a rugat să ia măsuri care să apere justiţia.
Chen Guangcheng. (The Epoch Times)
Matthew Robertson
30.04.2012

Un proeminent avocat chinez pentru drepturile omului, care s-a aflat sub o formă extrajudiciară de arest la domiciliu din 2010, a fugit de răpitorii săi şi se află acum în Beijing. Ulterior el a încărcat pe Internet un mesaj către Wen Jiabao, premierul chinez, în care l-a rugat să ia măsuri care să apere justiţia.

Chen Guangcheng a scăpat prin escaladarea unui perete din apropierea casei sale, înainte de a se întâlni cu un alt activist, care l-a dus cu maşina câteva ore.

Evadarea a avut loc în noaptea de duminică, dar nu a fost raportată până vineri, timp în care Chen ajunsese deja la un "loc ... 100 la sută sigur", potrivit lui Bob Fu, şeful Asociaţiei Umanitare China, cu sediul în Texas, într-un interviu cu Associated Press.

Au circulat zvonuri online conform cărora Chen ar fi intrat în ambasada SUA din Beijing. Ambasada nu comentează cu privire la cazurile de azil, dar New York Times a citat anumite surse din aparatul de securitate de stat, care cred că el este în ambasadă.

Mesajul video al lui Chen, adresat lui Wen Jiabao, cere premierului să investigheze acţiunile întreprinse de gardienii locali împotriva lui Chen şi familiei sale, să îi pedepsească pe cei responsabili conform legii, să asigure siguranţa lui Chen şi a familiei sale şi să investigheze costul şi amploarea abuzurilor ilegale comise.

"Inclusiv liderii de partid, poliţia şi civilii, aproximativ 90 - 100 de persoane au fost implicate în persecuţia familiei mele", a declarat Chen, potrivit unei traduceri a AP. "De aceea vă rog prin prezenta, domnule premier Wen, să porniţi o anchetă în acest caz."

Chen a fost pus sub arest la domiciliu în casa lui din satul Dongshigu, prefectura Linyi, provincia Shandong, la scurt timp după ce a executat o pedeapsă de patru ani. După un proces într-o instanţă de probă, el a fost închis în august 2006 pentru "distrugerea proprietăţii şi organizarea unei adunări care a perturbat traficul."

În 2005, Chen a expus violenţa autorităţilor locale în planificarea familială din Shandong, care a forţat mii de femei să se supună procedurilor de sterilizare sau să îşi avorteze cu forţa copiii. Sentinţa a fost văzută ca o formă de răzbunare pentru aceste eforturi.

După evadarea lui Chen, oficialii locali au căutat imediat să se răzbune pe membrii familiei sale, unii dintre ei locuind în apropiere. Persoane, despre care se crede că ar acţiona sub conducerea autorităţilor locale, au pătruns în casa nepotului lui Chen Guangcheng, Chen Kegui.

El a răspuns atacului prin apucarea a doua cuţite de bucătărie şi tăierea atacatorilor săi, în conformitate cu o transcriere dramatică a unui apel telefonic cu Chen, oferit de scriitorul Cao Yaxue ce locuieşte în SUA.

Printre lacrimi, el a încercat să îşi explice acţiunile la telefon, potrivit transcrierii. Curând după episod a fugit de acasă, de teama că va fi capturat şi "bătut până la moarte." El a spus că a acţionat în legitimă apărare şi că s-a predat poliţiei.

"În China, legea este călcată în picioare după voia fiecăruia", a spus Chen Kegui, în transcrierea apelului. "Îmi iubesc patria, dar asta este ceea ce îmi dă ea! [plâns în hohote] "

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor