Auto: 50 de echipaje şi probe speciale noi la Transilvania Rally

(Massimo Bettiol/Getty Images)
Epoch Times România
17.06.2014

Etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Transilvania Rally, organizată în perioada 20-21 iunie, va conţine patru probe speciale noi, anunţă organizatorii.

"Conceptul ediţiei din 2014 a Transilvania Rally se va desfăşura pe specialele de asfalt, dar şi de macadam — o premieră absolută pentru un raliu pe asfalt din judeţul Cluj. Lungimea totală a raliului este de 461,1 km, dintre care 123 împărţiţi în 12 probe speciale.

Atunci când am decis formatul raliului, ne-am gândit că probele trebuie să fie uşor accesibile pentru public, dar să reprezinte în acelaşi timp şi o provocare sportivă pentru piloţi', a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Marco Tempestini, pilot al Napoca Rally Academy şi unul dintre organizatorii Transilvania Rally.

Marco Tempestini speră ca acest raliu să devină un eveniment emblematic pentru Cluj.

La Transilvania Rally participă 50 de echipaje din România şi din alte patru ţări. Printre concurenţi se numără şi Manfred Stohl, fost campion mondial de clasa 3.

În preambulul raliului, joi, organizatorii au pregătit mai multe activităţi pentru copii, concursuri, tombole, zi în care va fi organizată şi o paradă pe străzile municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea, o super specială a raliului va avea loc, în premieră, în centrul municipiului Turda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor