Australian Open: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea al probei feminine de dublu

Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu. (PAUL CROCK / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.01.2015

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu şi Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, joi, la Melbourne, după o victorie în trei seturi, 5-7, 6-4, 6-4, în faţa chinezoaicelor Zhaoxuan Yang/Qiu Yu Ye.

Begu şi Arruabarrena, învingătoare după două ore şi 8 minute de joc, şi-au asigurat un cec de 21.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

Cuplul româno-spaniol, care a cucerit anul trecut un titlu WTA la dublu (Seul), va juca în faza următoare contra favoritelor nr. 14, Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China), victorioase cu 6-3, 6-0 în faţa perechii Klara Koukalova (Cehia)/Ştefănie Voegele (Elveţia).

Irina Begu este calificată şi în turul al treilea al probei de simplu (premieră pentru ea la un turneu de Grand Şlam), unde o va înfrunta pe Carină Witthoeft (Germania).

Pentru Begu cea mai bună performanţă la dublu la un turneu de Mare Şlem a fost atingerea sferturilor de finală în 2012, la Melbourne, alături de Monica Niculescu.

În alt meci din primul tur la dublu feminin, perechea româno-germană Raluca Olaru/Tatjana Maria a fost învinsă cu 6-3, 6-2 de cuplul Bethanie Mattek-Sands (SUA)/Lucie Safarova (Cehia). Olaru s-a ales pentru participare cu 6.750 dolari australieni şi 10 puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor