Aurescu: pe problematica europeană şi de securitate România şi Polonia au abordări similare

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.04.2012

Bogdan Aurescu a declarat, la reuniunea ambasadorilor polonezi din statele Europei de Sud-Est, care se desfăşoară la Bucureşti că poziţia geopolitică a României şi Poloniei – la frontiera estică a NATO şi a UE – generează abordări similare, în special pe problematica de securitate şi cea europeană.

Secretarul de stat român a trecut în revistă stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic între România şi Polonia, subliniind că aceasta reprezintă o expresie firească a abordărilor convergente ale celor două ţări pe o gamă largă de teme de interes, la nivelul afacerilor europene, de securitate şi regionale. De altfel, în perioada 1-2 martie, a avut loc, la Varşovia, prima rundă a Dialogului Strategic bilateral la nivelul adjuncţilor de ministru din Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale.

Aurescu a subliniat în intervenţia sa interesul constant al ţării noastre pentru regiunea extinsă a Mării Negre, arătând că menţinerea acestei teme în atenţia NATO şi UE contribuie la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale.

Oficialul român a prezentant ambasadorilor polonezi obiectivele României la summit-ul NATO de la Chicago (20-21 mai), cu accent pe susţinerea declarării capabilităţii interimare a NATO în domeniul apărării antirachetă şi problematica Afganistanului, în special în ceea ce priveşte finalizarea tranziţiei şi pregătirile pentru perioada post-tranziţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor